Romania Turistica | 100% Turism Romanesc



Promovăm unități de cazare și oferte de sezon

Oferta Weekend in Rezervatia Naturala Valea Valsanului

Vizualizari: 2111  Locație: ARGES, BRADULET


ARGES Oferta Weekend in Rezervatia Naturala Valea Valsanului
Valabilitate: 2024-05-13 / 2024-11-26
Tip: Evenimente 2024
Locuri totale: 30
Locuri disponibile: 30
Preț: 450 Lei (Ron)/persoană

Tichete de Vacanță acceptate:

* Acceptăm Tichete de Vacanță pe suport tipărit și card: Edenred, Up Romania și Sodexo.
** Tichetele de vacanță trebuie să fie predate la sediul agenției de turism sau transmise prin curierat rapid.


 
   
Ticket Sodexo

 

Oferta Weekend în Rezervația Naturală Valea Vâlsanului

Sejur 3 zile, Cazare 2 nopți, Pensiune Completă, Excursie 4 x4, Ghid turistic

 

Weekend în Rezervația Naturală Valea Vâlsanului- Stațiunea Brădet - statiune balneoclimaterică de recuperare și odihnă de interes local.

Pensiunea Ciprian 4 **** Margarete, Brădetu, Curtea de Argeș.

Pachet : Sejur 3 zile, cazare 2 nopti, demipensiune

Vă asteptam in fiecare vineri incepand cu 15.05.2023 pana la 26.11.2023

Pachetul include:

Cazare 2 nopti , demipesniune.

Excursie montana în împrejurimi cu masinile 4X4 pe următorul traseu: Schitul de Călugari Sf. Nectarie, Biserica Bradet (necropola lui Mircea cel Bătrân), Mănăstirea Corbii de Piatra, care are doua altare si cea mai veche rupestra originala din tara. Pastravaria Nucsoara, si Rezervatia Naturala Cheile Valsanului (unde se gaseste pestele Aspretele, o fosilă vie, cu o vechime de peste 65 de milioane de ani), platoul Poenari, Barajul Valsan.

Foc de tabără

Asistență turistică/ Ghid.

Program detaliat pentru cei care optează cu tranport inclus preluare din București/Brașov

Ziua 1- Vineri

Ora 8:00 plecare din București, Statia de metrou Jiului, către Târgoviște unde vom face o scurtă oprire la Curtea Domnească (reprezintă unul din cele mai importante ansambluri de arhitectură din Țara Românească, și are o mare valoare istorică și artistică, apoi mergem către Mănăstirea Dealu (Mănăstirea Dealu se numără printre cele mai remarcante edificii arhitectonice din țara noastră. Înălțată într-o perioadă de mare înflorire artistică (secolul al XVI-lea), biserica reflectă atât din punct de vedere structural cât și sub aspectul plasticii decorative, aportul creator adus de meșterii autohtoni la promovarea arhitecturii românești).

Vizităm Biserica Rupestră Cetățuia, situată în comuna Cetățeni, este așezată în vârful unei creste stâncoase, la o altitudine de 880 de metri, de o asemănare izbitoare cu Schitul Meteora din Grecia, este considerată cea mai aspră sihăstrie românească. Aceeaşi legendă spune că celui care ajunge aici şi se roagă îi vor fi îndeplinite trei dorinţe. Însă aceste dorinţe trebuie chibzuite cu grijă. Pe cărarea de piatră ce coboară de la cruce se văd nişte urme de picior săpate în piatră. Aceste urme misterioase, spune legenda, ar fi ale lui Negru-Vodă şi ale soţiei sale. Rugându-se să scape de urgia tătarilor, domnitorul ar fi cerut un semn că rugăciunea i-a fost auzită. Pe când coborau de pe vârful pe care s-au rugat, stânca s-a topit sub paşii lor, semn că rugile le-au fost îndeplinite.

Ne continuam drumul la Mausoleul Eroilor, cunoscut și sub numele de Mausoleul de la Mateiaș, un monument dedicat eroilor din Războiul de Întregire Națională dintre anii 1916-1918. Edificiul este compus din două corpuri: unul orizontal, osuarul, unde în 31 de cripte sunt adăpostite osemintele a peste 2.300 de militari români și unul vertical, de forma unui turn cu foișor, spre care duce o scară în spirală.

Servirea prânzului la Câmpulung.

Vizitam apoi Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung, aceasta reprezintă cel mai important ansamblu monastic din Muscel. A fost ctitorită în 1215, prin tradiţie de Radu Negru Voievod. A fost rezidită de Basarab I şi fiul său, Nicolae Alexandru; reclădită de Matei Basarab (1635-1636) când devine mănăstire şi sub Grigorie Dimitrie Ghica (după 1827).

Legendă şi mit dar şi realitate istorică, fortificaţiile datate din jumătatea secolului al XIV-lea sunt realizate sub forma unui val de pietriş şi bolovani de 9 m lăţime, înconjurat de un şanţ adânc de 2,5 m plin cu apă. Palatul Domnesc a fost nucleul în jurul căruia s-au adăugat pe parcurs toate celelalte construcţii ce vor forma Sfânta Mănăstire.

Ne îndreptăm către cazare la Pensiunea Ciprian 4*.

Servirea cinei.

Ziua 2 – Sâmbătă - participă toți cei înscriși în program cu / fără transport

Mic dejun.

Excursie montană în împrejurimi cu mașinile 4X4 pe următorul traseu:

Schitul de Calugări Sf. Nectarie, finalizarea construcţiei a avut loc chiar în ajunul hramului de toamnă, al Sfântului Ierarh Nectarie Tămăduitorul, în anul 2005. La sărbătoarea acelui hram a fost adusă la Brădetu icoana mare a Sfântului Nectarie pictată pentru Schitul Brădetu de monahiile din Mănăstirea Sfintei Treimi din Insula Eghina (mănăstire înfiinţată de însuşi Sfântul, ce adăposteşte cinstitele sale moaşte).

În icoana hramului schitului, Sfinţii Nectarie şi Ioan Înaintemergătorul Domnului sunt zugrăviţi umăr lângă umăr. Alăturarea lor nu este deloc nepotrivită: zelul misionar, propovăduirea pocăinţei, a Adevărului, a Sfintei Treimi, a bunei-cuviinţe i-a înflăcărat pe amândoi sfinţii; iar liniştea pustniceştilor sălaşuri, dulceaţa nopţilor de rugăciune, a neîncetatei chemări a Domnului, a curăţiei feciorelnice, a înfrânării, a neagonisirii, a suferinţei i-a înveşmântat cu haina luminoasă a cuvioşiei pe Sfinţii Nectarie şi Ioan, deopotrivă!

Biserica Brădet (necropola lui Mircea cel Bătrân), important edificiu caracteristic arhitecturii vechi româneşti, Biserica Brădet este considerată primul monument construit în întregime de meşteri români, singurul din Ţara Românească integral păstrat de la începutul veacului al XV-lea. Sub raport arhitectural, biserica este considerată cea mai veche prelucrare locală a planului triconc cu turla pe naos, reluând procedeele constructive de la Biserica mare a Coziei.

Muzeul Etnografic Galeș -  reprezintă centrul cultural al localităţii, custodele celor mai valoroase şi emblematice elemente de tradiţie şi etnografie, de identitate istorică şi valoare culturală locală. Casa Muzeu a fost ridicată într-o clădire proprie, prin munca satenilor, fiind concepută special cu această destinaţie pentru a rămâne ca un model de casă ţărănească din Galeşul secolelor XIX – XX.

Ne continuăm călătoria către Mănăstirea Corbii de Piatră, care are două altare și cea mai veche rupestră originală din țară, Piatră (cunoscută peste tot ca „biserica din piatră”, lăcaşul de cult construit direct în stâncă, un loc special menţionat în mai toate ghidurile turistice, asta şi pentru că aici este şi cel mai vechi ansamblu de pictură din România).

Mormântul ultimului URIAȘ de piatră - Maximus privea trist în zare. Era obosit și plin de răni adânci. Razboiul în care se hotărâse să îi ajute pe dacii lui îi secătuise și ultimele puteri. Frații lui fuseseră uciși cu toții iar acum, singur și chinuit de durere, se așezase pe un vârf de stâncă gălbuie ca să își limpezească gândurile. Era înalt, neobișnuit de înalt. Trei daci suiți unul peste altul, abia îi ajungeau la umeri. Dușmanii îl cautau. Deodata o lumină puternică îl învălui. Apucă să audă o bubuitură puternică și să vadă peretele de piatră din spatele sau topindu-se și prinzându-l răsucit în el. Așa a pierit Maximus, ultimul din neamul său hiperborean. Liniște, pustiu, secole, praf…Intr-o bună zi, peretele de nisip din fundul curții mamei Uța lasă la vedere trupul pietrificat al unui om mare…. maaaare. Bătut de vânt și ploi, nisipul din jurul piciorului și al mâinii cădea mereu iar trupul gigantic ieșea tot mai mult din perete. Într-o bună zi capul îi căzu în iarbă. Un grup de cercetători a venit să ia probe din el și dusi au fost. Rezultatele nu le-a mai aflat nimeni niciodată. Astazi, întins într-o poziție chinuită, uriașul Maximus își așteaptă vizitatorii. 

Povestea Casuței Albastre - În curtea mamei Uța, Dumnezeu a frământat lutul și cerul, zidind din ele chipuri materiale, legende, o casă albastră, de poveste, și o ființă fragilă, curată și smerită, care a trăit cu simplitatea firească a țăranului conștient că este parte responsabilă în creație. Apoi, le-a înveșmântat pe toate în frumusețe nealterabilă, ca să rămână niciodată pe deplin pătrunse. Adică taină. Chemare continuă. Nevoie perpetuă de revenire și mărturisire, liberă, a frumuseții Lucrării Lui.

Ne îndreptăm către Păstrăvăria Nucșoara, si apoi întoarcerea la Pensiunea Ciprian pentru servirea pranzului.

Ajungem la Rezervația Naturală Cheile Vâlsanului (unde se găsește peștele Aspretele,o fosilă vie, cu o vechime de peste 65 de milioane de ani.), aceasta avand o lungime de 8-9 km de peisaje - o frumusețe sălbatică fiind străbătută de apele râului Vâlsan ce izvorăște de sub Vf. Moldoveanu, la ieşirea din Cheile Vâlsanului, spre amonte, este o poiană însorită, Poiana Vâlsanului, unde în fiecare an nenumăraţi turişti îşi instalează corturile pe perioada concediilor, ne continuăm excursia spre Platoul Poenari, Barajul Vâlsan și Cascada Vâlsan.

Seara servirea cinei și mult asteptata odihnă, ne încărcăm bateriile pentru ziua următoare.

Ziua 3 - Duminică

Mic dejun. După servirea micului dejun ne urcăm în autocar și pornim către București, vizitam Barajul Vidraru.
Fie că vă plac sau nu legendele, fie că vă număraţi sau nu printre cei pentru care cetatea Poenari rămâne doar „adevăratul castel al lui Dracula”, fie că vi se pare sau nu flatant că cetatea i-a slujit drept inspiraţie lui Jules Verne atunci când a scris „Castelul din Carpaţi”, nu ezitaţi să vă abateţi măcar o dată pe la cetatea Poenari din Arefu.

Cetatea este situată pe un vârf de munte care domină Cheile Argeșului. Inițial, pe vremea lui Negru Vodă, a fost construit un singur turn; apoi construcția a fost dezvoltată în scop de refugiu sau punct de observație de către Vlad Tepeș, adăugându-i-se turnuri, ziduri și dependințe. Cetatea Poenari a fost reședința secundară a lui Vlad Țepeș, fiind construită ca post de fortăreață contra otomanilor. Legenda spune că, Vlad Țepeș, fiind urmărit de turci, a scăpat refugiindu-se în această cetate, după ce a potcovit caii cu potcoavele invers, cu fața în spate, derutîndu-și astfel urmăritorii. (dacă este deschisă, o putem vizita).

Vom face o scurtă oprire si la Mănăstirea Curtea de Argeș (“Legenda Mesterului Manole” de care este legat numele mănăstirii Curtea de Argeș spune ca domnitorul tocmise pe cei mai mari mesteri pentru a ridica lacasul de cult. Dar, ceea ce ei construiau ziua, se darama noaptea),

Sosire in Bucuresti în cursul după-amiezii.

Tarif pachet simplu:

 450 Lei / persoană loc în camera dublă - 5% discount 425 Lei/persoană, fără transport de la domiciliu.

Tarif pachet complet:

585 lei/persoană, tranport auto inclus preluare București, Brașov *.

 

Tariful include:

- Transport cu autocarul Bucuresti-Bradetu si retur sau Brașov - Brădetu și retur;

- 2 nopti de cazare cu demipensiune;

- Vizitele cuprinse in program cu ghid.

Oferta este supusă unor termeni - Grup de minim 8 persoane.

Reduceri:

- Copiii 0 – 7 ani au gratuitate la cazare în aceeaşi cameră cu părinţii;

- Copiii 7 – 12 ani reducere 50 % la cazare în aceeaşi cameră cu părinţii;

- Copiii peste 12 ani: plătesc tariful întreg si beneficiaza de pat suplimentar.

 Tarifele conţin TVA;

 Supliment cameră single: 50 lei/zi

Notă rezervare 2024:  Pentru rezervare, se va achita un avans de 50 % din valoarea pachetului de servicii în momentul efectuării rezervării, iar diferența de 50 % se va achita cu 5 zile, înaine de începerea efectivă a sejurului. 

În cazul plății avansului și anulării rezervării sau în cazul în care nu se plătește integral pachetul până la data comunicată, avansul se pierde integral, iar rezervarea se anulează. 

Rezervările în vârf de sezon se fac doar pe baza plății integral.

 

Informații pentru rezervări și plăți:

Datele firmei sunt România Turistică S.R.L.

CUI/CIF: RO31739462

ORC: J8/899/2016

AGENȚIA DE TURISM ”ROMÂNIA TURISTICĂ”

Licență Agenție de Turism Organizatoare nr. 548/2019,

reînoiește Licența nr. 6954/2017, respectiv Licența nr. 6954/2013 

Agenția de Turism România Turistică este membră a firmei Romania Turistică S.R.L.

Cont IBAN RO62INGB0000999905154084, Deschis la ING Bank Brașov

Cont IBAN RO29BTRLRONCRT0463637601, Deschis la Banca Transilvania Brașov

Informații Sediu firmă: Municipiul Brașov, Bulevardul Griviței nr 91, Cod Poștal 500173

Coordonate GPS: 45.6529347, 25.6060923

Telefon/Fax - Agenție: 0268 420905

Telefon GSM: 0722 910422, 0741 657495

e-mail: agentia@romaniaturistica.ro

web-site: www.romaniaturistica.ro

 

Contact

Agenția de Turism ROMÂNIA TURISTICĂ
CUI: 31739462
ORC Brașov: J8/899/2016
Adresa: Griviței, nr. 91
Cod Poștal 500173
Cont RO62INGB0000999905154084, Deschis la Ing Bank N.V. Amsterdam
Telefon: 0741657495


Mobil: 0722910422

Fax: 0268420905

Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni

Banner coloana 200 X 200 px - 350 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni