Romania Turistica | 100% Turism Romanesc



Promovăm unități de cazare și oferte de sezon

Crăciun încărcat de tradiție în Vișeu de Sus

Postat de administrator

Data adaugarii: 16.12.2017 19:12

Judet: MARAMURES

Localitate: Viseu de Sus

Vizualizari: 460

Ultima modificare: 17.12.2017 14:59 De catre: administrator

Crăciun încărcat de tradiție în Vișeu de Sus

Vă așteptăm în Vișeu de Sus  pentru a petrece un Crăciun încărcat de tradiție!

 

Se știe că sărbătorile de iarnă sunt unele dintre cele mai complexe manifestări ale spiritualității românești, iar la Vișeu de Sus au un farmec aparte.

Anul acesta, Vișeul de Sus este una dintre gazdele evenimentului ”Crăciun în Maramureș”, organizat de Consiliul Județean Maramureș și Ministerul Turismului, în data de 23 decembrie, la Muzeul Satului din Baia Mare. Toți cei ce vor intra în gospodăria vișeuanilor se vor putea bucura de colinde, obiceiuri și bucate tradiționale ale zonei.

Ajunul Crăciunului este mereu încărcat de tradiție. Cel mai frumos și spectaculos obicei ce se păstrează în oraș este ”Viflaiemul”, o formã de teatru religios, o dramã liturgicã asimilatã de imaginarul colectiv tradițional, ce amintește de Nașterea Mântuitorului. Fiecare biserică din oraș are un Viflaiem care o reprezintă, actanții etalând costume frumoase și întrecându-se în interpretarea colindelor străbune. Există colinde specifice Viflaiemului, interpretate în manieră ostășească, ce pot fi auzite doar în acest context. Deși Viflaiemul se regăsește și în alte localități ale Maramureșului Istoric, Vișeul de Sus se definește prin accentul deosebit al caracterului apotropaic. Acesta se traduce prin clopotele imense (dubele) pe care dracii le poartă (ajungând și la 70 kg/persoană), al căror zgomot alungă spiritele malefice.

Viflaiemurile se vor întâlni în Noaptea de Ajun, la ora 22.00, în centrul orașului, în cadrul evenimentului Noaptea Viflaiemurilor, organizat de Primăria și Consiliul Local Vișeu de Sus, Protopopiatul Ortodox Vișeu şi Centrul Cultural-Social Vişeu de Sus.

Ziua de Crăciun va fi o zi a colindului, ziua în care cel mai iubit colindător al Maramureșului, Ștefan Hrușcă, va aduce vestea Nașterii Mântuitorului prin intermediul unui concert extraordinar susținut la Vișeu de Sus, începând cu ora 15.00, pe scena de pe platoul Casei de Cultură, în cadrul evenimentului ”Crăciun în Maramureș”.

Vișeuanii și turiștii aflați în oraș în data de 26 decembrie sunt invitați, începând cu ora 17.00, la spectacolul de colinde și obiceiuri de iarnă specifice zonei Vișeului ”Veniți, creștini, la Viflaim!”, organizat de Primăria, Consiliul Local şi Centrul Cultural-Social Vişeu de Sus.

Comentarii

Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni