Romania Turistica | 100% Turism Romanesc



Promovăm unități de cazare și oferte de sezon

Portalurile turistice vor fi obligate să promoveze doar unităţi clasificate

Postat de romaniaturistica

Data adaugarii: 10.12.2014 17:12

Judet: BUCURESTI

Localitate: BUCURESTI SECTORUL 1

Vizualizari: 564

Ultima modificare: 10.12.2014 21:20 De catre: administrator

Conform unui proiect legislativ iniţiat de ANT, site-urile care vor promova oferte ale unităţilor de cazare neclasificate vor fi amendate cu 20.000 de lei

Portalurile online de turism care vor promova oferte ale structurilor de cazare neclasificate vor fi amendate cu 20.000 de lei de anul viitor.

„În momentul de faţă, site-urile de rezervări turistice nu verifică unităţile de cazare care se înregistrează, dacă sunt sau nu clasificate. Nu cere nimeni unei structuri de cazare care se înregistrează pe site să vadă dacă are certificat de clasificare şi dacă e autorizat. Ca să împiedicăm concurenţa neloială, o să obligăm site-urile să nu îi mai promoveze pe cei fără autorizaţie de funcţionare, pentru că altfel primesc amendă. Atunci le tăiem canalul de comunicare online, care e cel mai important pentru ei, şi le mai rămâne doar să se ducă la stradă cu cheile”, a declarat pentru Mediafax George Brezoi, secretar de stat în Departamentul pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism.

El a spus că în România funcţionează câteva mii de structuri de cazare neclasificate, cele mai multe dintre ele la munte şi în zonele rurale, în special pensiuni.

Totodată, există în jur de 100 de site-uri care promovează oferte turistice, incluzând atât structuri clasificate, cât şi pe cele care funcţionează la negru.

Din acest motiv, Departamentul pentru IMM şi Turism a iniţiat un proiect legislativ prin care portalurile de turism care promovează structuri neclasificate să fie amendate cu câte 20.000 de lei.

"Ideea este că e mult mai simplu să controlezi 100 de site-uri, decât câteva mii de structuri de cazare. Plus că nu poţi să intri la oameni în curte. Noi avem lista cu unităţile clasificate şi vedem acolo dacă structurile care apar pe site-uri sunt şi pe listă", a explicat Brezoi.

"Dacă ştiu că vor fi amendate, portalurile vor începe să solicite certificatul de clasificare, pe email, scanat, nu contează, în momentul în care unitatea de cazare se înregistrează pe site ca să se promoveze. Dacă cei care nu sunt clasificaţi sunt persoane fizice care deţin nişte camere, nu persoană jurudică sau PFA, noi putem doar să notificăm la primărie sau la poliţie. Nici în prezent nu au voie să funcţioneze, dar nu le interzice nimeni să se promoveze pe site-uri", a afirmat secretarul de stat.

În cazul site-urilor străine care promovează unităţi româneşti de cazare neclasificate, autorităţile române din turism nu pot interveni cu penalizări.

"Dacă este un site străin şi îl notifici public că promovează structuri neclasificate, are deja o problemă de imagine", a mai spus Brezoi.

În România sunt înregistrate peste 1.300 de hoteluri, care au 180.000 de locuri de cazare (circa 100.000 de camere).

Numărul total au structurilor de cazare, incluzând hoteluri, moteluri, vile, pensiuni, campinguri etc. este de aproape 8.000 de unităţi.

La ora actuală singurul portal care solicită operatorului economic şi afişează certificatul de clasificare este RomâniaTuristică.ro, turistul având posibilitatea să vizualizeze certificatul de clasificare al unităţii turistice, totodată vizitatorului îi este semnalat printr-un logo, mesajul dacă unitatea turistică vizitată on-line este autorizată, adică dacă deţine certificat de clasificare emis de ANT.

Aici aveţi un exemplu de listare al unei unităţii clasificate, deţinătoare de certificat de clasificare.

http://www.romaniaturistica.ro/pensiunea-turistica-kamilla-turia

Comentarii

Pentru a putea adauga comentarii va rugam sa va autentificati(partea dreapta-sus a paginii).