Romania Turistica | 100% Turism Romanesc



Promovăm unități de cazare și oferte de sezon

Info Schi România pentru 30 Noiembrie - 4 Decembrie 2016

Postat de administrator

Data adaugarii: 29.11.2016 16:11

Judet: BRASOV

Localitate: MUNICIPIUL BRASOV

Vizualizari: 3457

Ultima modificare: 04.12.2016 11:34 De catre: administrator

Info Schi România pentru Weekend-ul prelungit 30 Noiembrie - 4 Decembrie 2016

 

Unde schiem în România ?

Update: 03.12 - 04.12.2016, ora 06:00

Raport privind starea domeniilor schiabile şi a pârtiilor de schi din România, pentru ”Weekendul Tricolor” 30 Noiembrie - 4 Decembrie 2016.

 

Stare acceptabilă/Strat de zăpadă 10 - 20 cm:  Păltiniș, Predeal, Straja, Rânca, Praid, Arieșeni

Stare bună/Strat de zăpadă 15 cm -25 cm:  Azuga, Cavnic, Șureanu. Rânca

 

Județul Alba

Update: Șureanu - se schiază pe pârtia Aușel 3, sunt practicabile si pârtiile Curmătura dar vor fi deschise dacă există un aflux de schiorii, care să impună deschiderea instalațiilor.

Vineri 2 Decembrie 2016, se va deschide un nou sezon de schi la Domeniul Schiabil Șureanu. Chiar dacă vântul a suflat cu putere și a spulberat zăpada pe anumite pârtii, vom încerca să le pregătim în așa fel încât toți cei care vor veni la munte în acest weekend să se poată bucura de prima ieșire pe pârtie, în sezonul 2016-2017. Se va schia cu siguranță pe pârtia Aușel 3 unde stratul de zăpadă este de 20 cm. Trebuie să vă mai spunem că vineri sunt anunțate ninsori însemnate cantitativ, ceea ce va îmbunătăți condițiile de schi la Șureanu. Noutatea sezonului o reprezintă pârtia de snow tubing, amenajată lângă pârtia de copii, a declarat administratorul domeniului schaibil Șureanu.

Detalii tehnice pârtii de schi Șureanu

Imagini live cu starea și calitatea pârtiilor de schi Șureanu, puteți urmări pe România Turistică la următoarele legături:

Webcam Live Telescaun Șureanu

Webcam Live starea pârtiilor de schi Șureanu

Webcam Live Apres - Schi Șureanu

 

Arieșeni

Update: se schiază pe amble pârtii, a nins peste 15 cm de nea, iar cu ajutorul tunurilor de zăpadă pe pârtii este un strat de aproximativ 30 cm

Ambele pârtii Vârtop au intrat în proces de înzăpezire, se speră cât de curând să se poată schia. Strat de zăpadă 10-15 cm 

Detalii tehnice pârtii de schi Arieșeni

Imagini live cu starea și calitatea pârtiei de schi, puteți urmări pe România Turistică

Webcam Live starea pârtiei de schi Vârtop 1 Plecare – Arieșeni

Webcam Live starea pârtiei de schi Vârtop 1 Sosire– Arieșeni

 

Județul Brașov

 Poiana Brașov

În Poiana Brașov, în partea superioară a Masivului Postăvarul a început înzăpezirea artificială, stratul de zăpadă este subțirel, dar dacă vineri prognozele meteorologilor se adeveresc se va schia cu siguranță sâmbătă și duminică. 

Update: Se estimează că abia în weekendul viitor să se deschidă sezonul la Poiana Brașov.

Detalii tehnice pârtii de schi Poiana Brașov

Imagini live cu starea și calitatea pârtiilor de schi, puteți urmări pe România Turistică, la următoarele linkuri:

Webcam Live starea pârtiei de schi Bradul Poiana Brașov

Webcam Live starea pârtiei de schi Lupului Poiana Brașov

Webcam Live starea pârtiei de schi Drumul Roșu Poiana Brașov

Webcam Live starea pârtiei de schi Kanzel Poiana Brașov

 

Predeal

La Predeal, tunurile de zăpadă artificială au lucrat la foc întens, de câteva zile pe pârtia Clăbucet, deocamdată nu este încă pregătită dar temerari au probat deja pârtia, fiind raiul săniilor.

Update: Administatorul pârtiei refuză să deschidă pârtia chiar dacă au existat cereri exprese din partea celor veniți la baza pârtiei Clăbucet, de altfel administrația predeleană în ultimii anii s-a remarcat prin lipsă de profesionalism.

Detalii tehnice pârtii de schi Predeal

Imagini live cu starea și calitatea pârtiei de schi, puteți urmări pe România Turistică, la următoarea legătură:

Webcam live starea pârtiei Clăbucet

 

Județul Caraș-Severin

Muntele Mic

Stare pârtii incertă,  sunt șanse să se schieze sâmbătă, daca ninsorile prognozate pentru joi și vineri vor fi în cantități semnificative, strat de zăpadă 25 cm. La Semenic deocamdată ninsorile nu au adus decat un strat de maxim 5 cm.

Update: Nu se va schia cât de curând zăpada este viscolită și pârtiile necesită preparare, nici drumul de acces in stațiune nu se prezintă în conditii prea bune. Drumul nu reprezintă o prioritate pentru CJ Caraș - Severin și nu este deservit de utilaje de intrevenție în permanență. Acesta se pare că este un drum de rang 3 sau 4 si este desăpezit după ce toate drumurile naționale sunt curățate și abia după ce se opresc precipitațiile. Firma Werk MB Construct care ar trebui să desăpezească drumul în timp util intervine prea târziu, iar operațiunea desăpezire durează chiar și 1 zi întreagă.

Detalii tehnice pârtii de schi Muntele Mic

 

Județul Gorj

Rânca

Sunt semnale să se schieze pe pârtia M 1, strat de zăpadă estimat între 10 - 20 cm.

Update: Se schiază la Rânca pe pârtia de schi M1, strat de zăpadă de aproximativ 25 cm, se schiază în condiții bune.

Detalii tehnice partii de schi Rânca

Imagini live cu starea și calitatea pârtiei de schi M1 Rânca puteți urmări pe România Turistică, la linkul de mai jos.

Webcam Live starea pârtiei de schi M1 Rânca

 

Județul Harghita

Praid

Au început pregătirile pe pârtia Bogdan de la Praid, sunt șanse ca vineri  să se deschidă pârtia.

Stratul de zăpadă este de până în 10 cm.

Update: Chiar dacă a nins suficient, deschiderea sezonului a fost amânată pentru data de 10 decembrie, din motive obiective.

Detalii tehnice stare pârtii de schi Praid

Imagini live cu starea si calitatea pârtiei de schi, puteți urmări pe România Turistică, la linkul de mai jos:

Webcam Live starea pârtiilor de schi Bogdan Praid

 

Băile Harghita

Se va schia pe pârtia de schi Csipike stratul de zăpadă este de maxim 15 cm. 

Update pârtia încă nu a fost deschisă.

Tarifele sunt la nivelul sezonului trecut. Celelalte pârtii din stațiune rămân  închise.

Detalii tehnice pârtii de schi Băile Harghita

Imagini live cu starea si calitatea pârtiei de schi, puteți urmări pe România Turistică, la linkul de mai jos:

Webcam Live pârtia de schi Cskipe Băile Harghita

 

Județul Hunedoara

Straja

Vineri se va schia pe pârtia de schi Platoul Constantinescu dar și pe pârtia Platoul Soarelui. Grosimea stratului de zăpadă pe pârtii nu depășeste 15 cm. Se va inaugura Telescaunul Constantinescu

Update: se schiază pe pârtiile Constatinescu, Sfântu Gheorghe și Platoul Soarelui.

Detalii tehnice pârtii de schi Straja

Imagini live cu starea și calitatea pârtiilor de schi, puteți urmări pe România Turistică, la următoarele linkuri:

Webcam Live starea pârtiei de schi Platoul Soarelui Straja

Webcam Live starea pârtiei de schi Platoul Constantinescu Straja

Webcam Live starea pârtiei de schi Mutu Straja

Webcam Live starea pârtiei de schi Sfântu Gheorghe

 

Județul Maramureș

Update: Stratul de zăpadă a crescut considerabil, se schiază pe ambele domenii schiabile de la Cavnic, s-au deschis și pârtia Șuior 1. Între timp a fost închisă-strat mult prea mic pentru condiții sigure.

Stratul de zăpadă este între 20-30 cm.

Cavnic

Pentru minivacanța de 1 decembrie la Cavnic  se va putea schia pe 200 metri din Roata 1 (urcarea se face cu ajutorul celor 2 benzi de transport). Tarife speciale in acest weekend, valabile atat pentru copii cat si pentru adulti: 20 lei 1 ora, 40 lei 2 ore, 50 lei 3 ore, 60 lei 4 ore. Program de functionare 10-19! Telescaunul este finalizat, insa este in probe pentru o perioada de 1-2 saptamani, preconizam deschiderea telescaunului si implicit a partiei Roata 1, incepand cu data de 10.12.2016. Se produce zapada artificiala pe Roata 1, urmand ca apoi sa continue cu inzapezirea pe Roata 2 si Partia Albastra, insa acestea vor fi functionale doar dupa ce telescaunul va fi pus oficial in functiune. Administratorul pârtiei interzice accesul saniilor pe pârtii.

Detalii tehnice pârtii de schi Roata

 

Domeniul Icoana - Se va schia  pe pârtiile de schi Icoana 1, 2 și va funcționa și  tubingul. Stratul de zăpadă pe pârtiile de la Icoana este între 10 -20 cm.

Detalii tehnice pârtii de schi Icoana

 

Judetul Prahova

Azuga

Update: Se schiază pe ambele pârtii Cazacu: Începători și Bază porțiunea scurtă, condiții satisfăcătoare.

La Azuga, se va schia pe pârtia de schi Cazacu Începători, zăpadă artificială: 20 cm. S-a demarat înzăpezirea pe pârtia mare Cazacu , vom reveni cu update dacă aceasta va fi deschisă vineri sau sâmbătă.

Detalii tehnice pârtii de schi Azuga

Imagini live cu starea și calitatea pârtiei de schi, puteți urmări pe România Turistică, la următorul link

Webcam Live starea pârtiei de schi Sorica

 

Județul Sibiu

Păltiniș

Arena Platoș

La Păltiniș, în cadrul domeniului schiabil de la Arena Platoș va fi funcțională doar pârtia schi Arena, stratul de zăpadă este de 15 - 20 cm.

Arena Platoș Păltiniș deschide sezonul cu Get United Party

Prima pârtie a complexului de ski și snowboard din Păltiniș se deschide mâine

Complexul de ski și snowboard Arena Platoș Păltiniș deschide oficial un nou sezon de ski și snowboard în 3 decembrie. Ca în fiecare an, sezonul se deschide cu un legendar Get United Party la care sunt așteptați toți prietenii Arena Platoș Păltiniș, la un vin fiert sau o bere rece dar și la un concurs de ski și snowboard jibbing. Invitați speciali din întreaga țară vin în weekendul marii Uniri la Păltiniș pentru a sărbători deschiderea unui nou sezon ce se anunță mult mai reușit decât cel anterior. Premergător deschiderii oficiale, mâine va fi deschisă prima pârtie, pârtia Arena. „Am început promițător noul sezon. Mulțumită temperaturilor scăzute am reușit să producem suficient de multă zăpadă cât să putem deschide pârtia Arena mai repede decât pronosticam, în condiții excelente pentru ski. Iar prognoza ne face să sperăm că la sfârșitul acestei săptămâni vom deschide și pârtia A”, spune Ioana Chitea, managerul Arena Platoș Păltiniș. Instalațiile de transport pe cablu vor funcționa în acest sfârșit de săptămână între orele 10 și 16 miercuri și joi, 10 și 17 vineri și duminică iar sâmbătă va funcționa și instalația de nocturnă, urmând să se schieze până la ora 21:30. Party-ul va începe la ora 20, în apreskiul complexului. La pupitru vor mixa pe rând DJ Jele, DJ DEX și DJ Undoo.

Ca de fiecare dată, Arena Platoș Păltiniș pune la dispoziție transport cu microbuzul pentru petrecerea de deschidere a sezonului. Microbuzele vor pleca la orele 18, 20, 22, la miezul nopții și la ora 2 și vor reveni la orele 19, 21, 23, 1 și 3. În cazul în care vor exista mai multe solicitări decât locurile prevăzute cursele se vor suplimenta. Locul în microbuz se obține doar prin rezervare, prin email la adresa skibus@arenaplatos.ro iar costul unei curse este de 15 lei. Stațiile din care poate fi luat microbuzul sunt: BRD Gara (Str. General Magheru), Parcare "Sala Thalia", Parcare Hotel Ibis, Parcare Sala Transilvania (Terasa Play Off), Cimitir, Rășinari, Păltiniș (Arena Platoș).

Sezonul 2016-2017 se anunță unul extrem de spectaculos. Pe lângă competițiile tradiționale, Slide and Freeze, Miss Bikini, Family Race și multe altele, anul acesta va avea loc în premieră și un concurs de ski-anduranță, concurs în care schiorii și snowboarderii își vor testa limitele timp de șase ore, în ture neîntrerupte pe pârtiile complexului. Mai multe detalii despre evenimentele sezonului găsiți pe www.arenaplatos.ro

Detalii tehnice pârtii de schi Arena Platoș Păltiniș

Imagini live cu starea și calitatea pârtiilor de schi, puteți urmări pe România Turistică, la următoarele linkuri:

Webcam live starea pârtiei de schi Arena Păltiniș

Webcam live starea pârtiei de schi Panoramic Păltiniș

 

Prin această rubrică ne propunem să vă prezentăm starea pârtiilor de schi din țară, la începutul fiecărui week-end, ca în funcție de distanță, condiții meteo, evenimente, competiții, promoții, să alegeți stațiunea de schi dorită.

***Informațiile pot suferi modificări, corecturi, actualizări, în funcție de condițiile meteo și rapoartele care le primim periodic din țară sau consemnările de la fața locului.

Comentarii

Pentru a putea adauga comentarii va rugam sa va autentificati(partea dreapta-sus a paginii).