Romania Turistica | 100% Turism Romanesc



Promovăm unități de cazare și oferte de sezon

Festivalul Prunelor, Medieşu Aurit, Satu Mare

Postat de romaniaturistica

Ultima modificare: 04.08.2016 17:25 De catre: administrator

Judet: SATU MARE

Localitate: MEDIESU AURIT

Data inceput: 29.08.2015

Data final: 30.08.2015

Vizualizari: 774

Data adaugarii: 03.08.2014

Festivalul Prunelor, Medieşu Aurit, jud. Satu Mare


De-a lungul anilor comuna îşi promoveză portul, tradițiile, meșteșugurile șicântecele păstrate în inimile și sufletele localnicilor precum și numele așezării în care trăiesc.
O atracţie a localităţii, care asigură o participare de peste 5.000 de persoane/zi, timp de două zile, este manifestarea „Festivalul prunelor”.
Prima ediţie a avut loc în anul 1998, având ca şi scop, încă de atunci, de atragerea unui public cât mai numeros şi variat, care să beneficieze de o prezentare de programe cât maidiversificate şi atractive, un prilej de a sărbători comuna şi locuitorii săi şi nu în ultimul rând de a promova imaginea localităţii, a obiectivelor turistice şi gastronomia.
Pe durata celor două zile cei prezenţi în Medieşu Aurit vor putea să cunoască istoria Castelului de Lonia și a Cuptoarelor dacice, vor putea beneficia de tururi de vizitare cu explicaţii oferite de specialişti în istorie şi în arhitectură.
 În cadrul festivalului, cele mai iscusite gospodine se vor întrece în cadrul unui concurs gastronomic pregătind fancuri (gogoşi) cu legvar (magiun de prune), dereie, strudli șvăbesc, beleş şi plăcinte dar şi delicioase prăjituri de casă cu ingrediente care conţin prune și magiun de prune, etc. De la expoziţia culinară nu lipsesc nici celebrele boace (sarmale) cu păsat, care vor fi stropite cu cea mai bună pălincă de prune, din județul Satu Mare.
De la expoziţia culinară nu lipsesc nici celebrele boace (sarmale) cu păsat, care se potrivesc perfect cu o pălincă de prune, din Ţara Oaşului sau Codru.
În centrul comunei vor fi prezenţi meşteşugari și producători locali de produse tradiționale care vor arăta pe viu cum produc diferite obiecte de artizanat şi produse gastronomice (magiunul de prune, dulceţuri, pălincă de prune, etc), provocându-i chiar şi pe spectatori să încerce să facă aceste preparate.

De asemenea va avea loc și un concurs de frumusețe “Regina- Dulceața Prunelor”- la care vor participa cele mai frumoase fete din Comuna
Medieșu Aurit (în jur de 15-20 fete) și vor concura între ele prin prezentarea portul popular din comună. În cadrul acestei competiții se va desemna cea mai frumoasă fată din comună, acordându-i-se titlul și trofeul “Regina –Dulceața Prunelor”.


Organizatori: Primăria Medieşu Aurit, CJ Satu Mare, Asociația Patronală Natural.

Comentarii

Pentru a putea adauga comentarii va rugam sa va autentificati(partea dreapta-sus a paginii).