Romania Turistica | 100% Turism Romanesc



Promovăm unități de cazare și oferte de sezon

Festivalul Borsului de Peste al Deltei Dunarii

Postat de romaniaturistica

Data adaugarii: 05.09.2013 17:09

Judet: TULCEA

Localitate: CRISAN

Vizualizari: 563

Ultima modificare: 05.09.2013 18:24 De catre: administrator

FESTIVALUL BORŞULUI DE PEŞTE AL DELTEI DUNĂRII

-CRIŞAN- 7-9 SEPTEMBRIE 2013

EDIŢIA I

 

În inima Deltei Dunării, în centrul localităţii Crişan, pe braţul Sulina, la kilometrul 47, în judeţul Tulcea Festivalul Borşului de Peşte a intrat în linie dreaptă. Localnicii sunt nerăbdători şi pregătiţi de sărbătoare.

Festivalul Borşului de Peşte reprezintă cel mai mare festival de artă culinară ce va avea loc în Delta Dunării. Aici se vor contopi cultura slavă (ruşi–lipoveni, ucraineni), cu cea balcanică (greci, italieni, aromâni), dar şi cu cea orientală (turci, tătari), împrumutând una alteia părţi din aceasta, păstrându-şi în acelaşi timp propria identitate.

Pe durata “Festivalului Borşului de peşte al Deltei Dunării” vor fi organizate concursuri gastronomice pe bază de reţete tradiţionale deltaice în cadrul cărora se vor întrece echipe de bucătari de pe întreg teritoriul Deltei. Concurenţii îşi vor arăta măestria în ale gătitului de preparate tradiţionale specifice zonei deltei pe parcursul a două manşe în prima zi, pregătind delicioasele preparate, urmând ca, în cea de-a doua zi, să se decidă cine a gătit şi servit cel mai bun borş de peşte. Echipele de bucătari sunt pregătite de competiţie şi, pe ultima sută de metri, îşi testează reţetele pe care le vor prezenta în faţa juriului dar şi a gurmanizilor participanţi la eveniment.

În cadrul festivalului vor fi prezentate momente de folclor deltaic, iar reprezentanţii comunităţilor fac ultimele repetiţii pentru a încânta publicul. Chiar şi pentru această primă ediţie se aşteaptă participarea unui număr important de turişti, luând în calcul rezervările făcute la unităţile de cazare din localitatea Crişan.

Evenimentul este organizat de către ANTREC Tulcea, cu sprijinul Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, co-finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa prioritara 5- Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Promovarea potenţialului turistic şi DOMENIUL DE INTREVENŢIE crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii activităţii României ca destinaţie turistică.

 

Pentru detalii suplimentare despre Festivalul Borşului de peşte al Deltei Dunării:

 

Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării – Biroul Tulcea:

Adresa: Str. Gării, nr 26 ( incinta Biroului de Informare Turistica), Tulcea         

Tel : 0726.117.761 Alexandra Cârlig        

E-mail : delta@asociaţia-litoral.ro

 

 Filiala A.N.T.R.E.C. TULCEA
Adresa: Str. Portului, Nr.34 A (incinta ARBDD), Tulcea
E-mail: tulcea@antrec.ro

www.festivalulborsuluidepeste.ro

Comentarii

Pentru a putea adauga comentarii va rugam sa va autentificati(partea dreapta-sus a paginii).