Romania Turistica | 100% Turism Romanesc



Promovăm unități de cazare și oferte de sezon

Drăguș este Satul Cultural al României în anul 2016

Postat de administrator

Data adaugarii: 26.02.2016 19:02

Judet: BRASOV

Localitate: Dragus

Vizualizari: 627

Ultima modificare: 26.02.2016 20:29 De catre: administrator

Drăguș este Satul Cultural al României în anul 2016

Vineri 26 februarie 2016, înte orele 09-14, la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti", București, AFSR – ASOCIAȚIA CELE MAI FRUMOASE SATE DIN ROMÂNIA a organizat competiția de diseminare a comunelor candidate pentru Programul ”SATELE CULTURALE ALE ROMÂNIEI 2016”.

Comuna Drăguș a fost declarat Satul Cultural al României, obținând, cel mai mare punctaj din cele 25 de comune ajunse în finală.  În 2013, Drăguș a primit distincția de cel mai frumos sat din România.

Labirintul de porumb, obiceiul „Buzduganul”, obiceiul „Nunta Tradiţională”, pârtia de schi, Muzeul sătesc sunt câteva din atracțiile turistice de referință ale satului brașovean de la poalele Munțiilor Făgăraș.

De altfel, toate comunele candidate care au obținut minim 80 de puncte au fost declarate SATE CULTURALE ALE ROMANIEI 2016: Drăguș, Sângeorgiu de Mureș, Ciocănești, Vorona, Jidvei, Tulgheș, etc.

În urma deliberării, juriul a acordat următorul punctaj comunelor candidate:

1. Comuna Drăguș, județul Brașov, reprezentată de dl Primar Gheorghe Sucaciu – 98 de puncte din maxim 100 puncte
2. Comuna Sângeorgiu de Mureș, județul Mureș, reprezentată de dl Primar Sofalvi Szabolcs – 97 puncte
3. Comuna Ciocănești, județul Suceava, reprezentată de dl Primar Radu Ciocan – 96 puncte
4. Comuna Vorona, județul Botoșani, reprezentată de dl Primar Aurel Ștefan – 95 puncte
5. Comuna Bonțida, județul Cluj, reprezentată de dl Primar Emil Cărhat
6. Comuna Cândești, județul Dâmbovița, reprezentată de dna Primar Popa Georgeta
7. Comuna Costești, județul Vâlcea, reprezentată de dl Primar Toma Marius Pestereanu
8. Comuna Dudeștii Noi, județul Timiș, reprezentată de dl Primar Alin Adrian Nica
9. Comuna Horia, județul Constanța, reprezentată de dl Primar Gigel Sava
10. Comuna Izvoarele, județul Prahova, reprezentată de dna Primar Margareta Dinulescu
11. Comuna Jidvei, județul Alba, reprezentată de dl Primar Alin Trif
12. Comuna Miroslava, județul Iași, reprezentată de dl Primar Dan Niță
13. Comuna Ruginoasa, județul Iași, reprezentată de dl Primar Ionel Moraru
14. Comuna Șiria, județul Arad, reprezentată de dl Primar Valentin Bot
15. Comuna Sisești, județul Mehedinți, reprezentată de dl Primar Răducan Marian
16. Comuna Bacia, județul Hunedoara, reprezentată de dl Primar Panţa Nicolae
17. Comuna Tulgheș, județul Harghita, reprezentată de dl Primar Marcel Vancu - 91 puncte
18. Comuna Văcăreni, județul Tulcea, reprezentată de dl Primar Neagu Costel Neagu
19. Comuna Arcani, județul Gorj – reprezentată de dl Primar Aristică Coiculescu
20. Comuna Cornești, județul Cluj, reprezentată de dl Primar Dorel Julean
21. Comuna Vadu Crișului, județul Bihor, reprezentată de dl Primar Dorel Florian
22. Comuna Polovragi, județul Gorj, reprezentată de dl Primar Ștefan Făsuescu
23. Comuna Prundeni, județul Vâlcea, reprezentată de dl Primar Ion Horăscu

Comunele finaliste si-au prezentat programele culturale în fața unui juriu de specialitate, iar cele care au obținut un punctaj de minim 80 de puncte din maxim 100 posibile au fost declarate SATE CULTURALE ALE ROMANIEI 2016.

SATELE CULTURALE ALE ROMÂNIEI este un program AFSR inițiat în ianuarie 2014 sub patronajul Ambasadei Franței în România și a Delegației Wallonie - Bruxelles la București, cu scopul de a promova patrimoniul cultural și turistic al satului românesc.

Comunele din România au putut candida la acest titlu cu condiția să organizeze pe parcursul acestui an a minimum 5 evenimente culturale – expoziții, festivaluri, concursuri, etc – în domeniul culturii, artei populare, gastronomiei și turismului cultural.

Jurizarea programelor culturale propuse de comunele finaliste :

• Calitatea, numărul și diversitatea evenimentelor - 50 puncte
• Viziunea comunei, prezentarea proiectelor de dezvoltare - 20 puncte
• Parteneriatul - 10 puncte
• Experiența candidatului - 10 puncte
• Importanța și impactul evenimentelor - 10 puncte

AFSR felicită SATE CULTURALE ALE ROMANIEI 2016 și le mulțumește pentru efortul acestora de a promova cultura, patrimoniul și traditiile satului românesc.

AFSR multumeste partenerilor săi pentru derularea acestui eveniment: Delegația Wallonie – Bruxelles, Ambasada Franței in România, Muzeul Satului Dimitrie Gusti din Bucuresti, Liga Studenților Români din Strănătate, Fundația Caesar, Clubul pentru România, Asociatia Mioritics.

Comentarii

Pentru a putea adauga comentarii va rugam sa va autentificati(partea dreapta-sus a paginii).