Romania Turistica | 100% Turism Romanesc



Promovăm unități de cazare și oferte de sezon

Cibinfest Sibiu - Oktobarfest pe romaneschte

Postat de romaniaturistica

Data adaugarii: 17.09.2013 17:09

Judet: SIBIU

Localitate: MUNICIPIUL SIBIU

Vizualizari: 882

Ultima modificare: 17.09.2013 17:41 De catre: romaniaturistica

Cel mai mare cort montat vreodată în Piața Mare, la Cibinfest 2013

Aceasta și faptul că doritorii își pot rezerva o masă în cadrul evenimentului se numără printre noutățile editiei 2013 a Cibinfest, un eveniment inspirat de Oktoberfest-ul de la Munchen și adaptat la specificul local al Sibiului. În rest, rețeta care a asigurat succesul primelor două ediții rămâne neschimbată: parc de distracții, hectolitri de bere, produse autohotone, muzică de inspirație bavareză și mii de oameni care sărbătoresc împreună venirea toamnei. Ca în fiecare an, evenimentul va avea loc în ultimele patru zile ale lunii, în perioada 26 – 29 septembrie.

Cort de 2.400 de mp

Toată distracția va avea loc într-un cort de 2.400 de m2, cel mai mare cort montat vreodată în Piața Mare din Sibiu. Mii de oameni, prieteni sau persoane care se vor vedea pentru prima dată cu prilejul Cibinfest, vor petrece “pe o singură voce” în fiecare seară. Acesta este și farmecul acestui eveniment care va face cu siguranță ca și în acest an cortul să pară neîncăpător.

Anul acesta mesele pot fi rezervate online

Datorită cererii foarte mari de anul trecut, organizatorii vor implementa anul acesta un sistem de rezervare online a meselor din interiorul cortului. Locurile pot fi reținute în fiecare zi, de la ora 18:00. Rezervările se fac online, pe site-ul eventim.ro, pentru grupuri organizate de 8 – 10 persoane.

Piața Mare transformată într-un parc de distracții

Un montagne russe folosit în premieră în Sibiu, pe două nivele, ce va crea senzații tari copiilor, „Ciocanele”, „Caruselul”, o pistă de mașinuțe și alte jocuri pentru oameni mari și mici, vor decora și în acest an Piața Mare din Sibiu. Sibienii și turiștii vor avea șansă să se distreze într-un decor magnific. În total, șase astfel de „locuri de joacă” vor rămâne în Piața Mare, timp de patru zile.

Die Spatzen 2000 și Desperado, târg de toamnă și delicatese culinare

Pentru ca Cibinfest n-ar fi posibil fără muzică bună, formația Die Spatzen 2000 și Desperado vor acompania zilnic sunetele halbelor de bere. Die Spatzen sunt cunoscuți sibienilor de anul trecut, fiind o formație trecută prin experiența Oktoberfest-ului de la Munchen iar cei de la Desperado vor da „replica românească”.

 

Cei aflați la dietă, cărora nu le plac senzațiile tari, nu au ureche muzicală sau dispoziție de petrecere, pot vizita târgul de toamnă amenajat de organizatori. La căsuțele din Piața Mare vor gasi obiecte de artizanat, jucării, suveniruri și diferite lucruri amuzante.

Ofertă de city break

Alături de Târgul de Paști și Târgul de Crăciun, Cibinfest a fost introdus deja în pachetele turistice oferite de hotelierii din Sibiu, principalul scop al evenimentului fiind promovarea turistică a orașului.

Astfel, turiștii din alte orașe pot opta pentru un pachet complet care include participarea la activitățile din cadrul evenimentului, oferte de cazare pentru 2 sau 3 nopți, un tur al centrului istoric al orașului, gustări tradiționale și alte servicii specifice.

Cibinfest este un eveniment organizat de Fundația AU-RO Austria Pro România în parteneriat cu A1 Events. Este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, partenerul principal al evenimentului fiind producătorul de bere Ursus. Mai multe informații pe site-ul www.cibinfest.ro sau pe pagina de https://www.facebook.com/cibinfest

Comentarii

Pentru a putea adauga comentarii va rugam sa va autentificati(partea dreapta-sus a paginii).