• Sărbătoarea Portului popular, Cupșeni, Maramureș

    Cupșeni, Maramures-Sărbătoarea portului popular. Portul popular din Țara Lăpușului este pus în valoare printr-un spectacol folcloric.
    În comuna Cupșeni , comună situată în inima Țării Lăpușului,are loc în luna mai în fiecare an “Festivalul cântecului și portului popular”. Este un festival care se desfășoară pe parcursul a 2 zile, de obicei în sâmbăta și dumineca din preajma datei de 21 mai când are loc sărbătorirea Sfințiilor Împărați Constantin și Elena.

  • Serbarea Narciselor, Negrileasa

    Serbarea narciselor, Negrileasa. Serbarea narciselor, Negrileasa, județul Alba
    Ca în fiecare an din ultimele patru decenii, în luna mai, narcisele de la Negrileasa devin “vedetele Apusenilor” şi sunt celebrate printr-o sărbătoare specială. Este vorba ndespre deja tradiţionala “Serbare a Narciselor”, la care sute sau chiar mii de oameni din zona Apusenilor şi din ţară vin să se bucure împreună de frumuseţea delicată şi parfumată a Poienii Narciselor de la Negrileasa.

  • Festivalul Pinul Negru de Banat, Băile Herculane

    Băile Herculane, Caraș-Severin-Festivalul Pinul Negru.
    În perioada 23-24 mai 2026 va avea loc în Parcul Central din Băile Herculane, a XXV-a ediţie a Festivalului ”Pinul Negru de Banat”.
    Vă aşteptam să petrecem alături de ansambluri ale comunităţilor locale. 

  • Festivalul de jocuri și reconstituiri istorice Dapyx, Medgidia

    Festivalul de jocuri și reconstituiri istorice Dapyx,
    Dapyx a fost un rege geto-dac din primul secol î.Hr. al unui trib sau uniuni de triburi getice situate în părţile centrale ale Dobrogei.

    Una din regiunile în care au rămas urmași ai lui Burebista este una destul de zbuciumată deoarece aici nu se mai întâlnesc doar două civilizații puternice, ci trei și anume cea getică, cea romană și cea elenă. Este vorba de Dobrogea. Aici domnesc concomitent trei regi geți: Roles, Dapyx și Zyraxes. Toți trei conduc în jurul anului 30 î.Ch.
    Primăria Municipiului Medgidia readuce la viață momente din istoria Dobrogei.

  • Zilele Municipiului Motru

    Zilele municipiului Motru. Simpozion. Expozitii de arta populara si arta plastici.
    Concurs de creatie literara. Lansari de carte, Spectacole artistice., Festivalul folcloric ,,Gheorghe Feraru”

  • The color Run, Timișoara

    The color Run, The color Run, Timișoara. “The color Run”
    „The Color Run” este o cursă necronometrată de cinci km, în cadrul căreia participanții sunt vopsiți complet în diverse culori, la capătul fiecărui kilometru parcurs. Cursa nu se concentrează pe timpii de alergare ci pe distracție. Condiția impusă de către organizatori este ca participanții să poarte îmbrăcăminte de culoare albă.

  • Maialul Râșnovean

    Maialul Rasnovean, Promenaada Sisi, Rasnov
    “Maialul” este un obicei inspirat dintr-o sărbătoare tradiţională a saşilor.
    În Transilvania de altădată, petrecerea câmpenească era organizată în luna mai de şcolarii saşi în cinstea primăverii, teatru pentru copii, dansuri populare și recitaluri de muzică populară.

  • Noaptea Muzeelor la Castelul Peleș

    Sinaia in week-endul Noaptea Muzeelor, Noaptea Muzeelor la Peleş.
    Sambata, 23 mai 2026,  in cadrul evenimentului  Noaptea  Muzeelor, expozitia de baza a Castelului Peles se va vizita gratuit in intervalul orar 17:00 – 22:00.,
    Ultimul grup va intra la vizita la ora 21:15.
    Acces: gratuit, Orar: 17.00 – 21.15
    Adresă: Sinaia, str. Peleşului, nr. 2.

  • Noaptea muzeelor revine la Muzeul ASTRA, Sibiu

    Noaptea Europeana a Muzeelor 2026, 23 mai 2026, Acces gratuit.
    Muzeul Civilizației Transilvane ASTRA, Compartimentul de Etnografie Săsească Emil Sigerus,
    Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”, Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu,
    Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA Sibiu.

  • Noaptea Muzeelor, Brașov

    Noaptea Muzeelor, Brașov. 23 Mai 2026,
    Muzeul de Artă Brașov, Casa Mureșenilor Brașov, Casa Ștefan Baciu Brașov, Casa Sfatului, Asociatia Scheii Brasovului, Muzeul de Etnografie Brasov, Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului.

  • Noaptea Muzeelor, România

    România-Noaptea Muzeelor. Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Brasov, Constanta,
    Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului

  • Satul Meșteșugurilor Comana-Giurgiu

    Satul Meșteșugurilor din Comana-Giurgiu reunește șapte meșteșuguri vechi, puse în valoare de oameni vrednici. Satul poate fi vizitat și explorat activ.

  • Festivalul European Noaptea Muzeelor, Cluj

    Festivalul European Noaptea Muzeelor, Cluj.
    Muzeul Mitropoliei Clujului, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Memorialul Gherla, Muzeul Memorial "Octavian Goga", Muzeul de Istorie a Universitatii Babeș-Bolyai.

  • Noaptea Muzeelor, Sighișoara

    Noaptea Muzeelor, Sighișoara, Povestiri nocturne.
    - ateliere de creație pe tema povestirilor și legendelor despre Sighișoara, pentru copii și părinți, la parterul Turnului cu Ceas.
    – concerte în Piața Cetății în cadrul Zilelor Orașului Sighișoara.

  • Povestiri Nocturne, Sighișoara

    Povestiri nocturne, Sighisoara, judetul Mures.
    Sighisoara, Mures, Program de vizitare pentru Noaptea Muzeelor: 20.00 – 00.00.
    Acces: gratuit.
    Adresă: Muzeul de Istorie, Piata Muzeului, nr. 1, Sighisoara, jud. Mures.