• Media Music Awards, București

    Media Music Awards, Media Music Awards, Bucuresti
    Cei mai în vogă artişti români ai momentului, cei care au avut în ultimul an cele mai multe difuzări radio-TV şi vizualizări pe internet, sunt premiaţi în cadrul unei gale anuale. Artiștii vor cânta pe o scenă impozantă, cu o deschidere de 60 de metri, comparabilă cu lătimea unui teren de fotbal

  • Vinfest Timișoara

    Vinfest Timisoara. Salonul Internațional de Vinuri Vinvest este un eveniment dedicat vinului românesc și internațional.
    Vizitatorii vor avea ocazia de a degusta cele mai alese vinuri româneşti şi internationale, la standurile producatorilor sau a importatorilor de vin, să cunoască
    asocierea vinului cu diferitele mâncăruri sub atenta îndrumare a somelierilor şi să urmărească
    show-urile gastronomice oferite de către maeştrii bucătari.

  • Târgul pălincarilor, Oradea, Bihor

    Târgul pălincarilor, Oradea, Bihor. Târgul pălincarilor, Oradea, jud. Bihor
    Pe parcursul celor trei zile orădenii sunt asteptați să deguste din gama diversă de palincă a producătorilor expozanți. În fiecare zi vor avea loc concerte de muzică și dansuri populare.
    Tarabele din parcul Bălcescu sunt pline de sticle din care, licori făcute după rețete transmise din tată în fiu îi îmbie pe orădeni să le guste. Prețurile sunt mai mult decât decente, spun producătorii, care nu uită să pomenească de munca și priceperea pe care le-au pus în fabricarea țuicii.

  • Toamna Bucatelor de la Jupânu, Bistrița

    Toamna Bucatelor de la Jupânu, Bistrița, județul Bistrița Năsăud
    A X-a ediție a Festivalului ”Toamna bucatelor de la Jupânu’” va avea loc în weekend-ul 13-15 octombrie, pe pietonalul Liviu Rebreanu, din Bistrița. Jupânu’ va transforma pietonalul, pentru trei zile, în raiul gurmanzilor. Bunătăți de toate felurile și pentru toate gusturile vor putea fi savurate pe muzica celor mai îndrăgiți interpreți de muzică populară.
    Nu vor lipsi nici anul acesta concursurile cu premii pe măsura evenimentului. Duminică 15 octombrie va avea loc marea tombolă a campaniei Jupâneii norocoși.

  • Zilele Recoltei, Prejmer

    Prejmer, Brașov - Zilele Recoltei.
    Între 13 și 15 octombrie, sărbătorim Zilele Recoltei la Prejmer!
    Zilele Recoltei la Prejmer 2017 vă așeaptă cu muzică și dans tradițional, mâncăruri locale, unele gata pentru a fi servite, altele numai bune de pus deoparte pentru zilele friguroase de iarnă. 

  • Ziua Recoltei, Rovinari

    Ziua Recoltei.  - Ziua recoltei / Expoziţie de produse tradiţionale gorjeneşti, Târg zonal al meşterilor populari, Expozitie cu vânzare de fructe și legume, Expoziție de obiecte de artă tradițională românească.

  • Festivalul “Baroc Timişoara”

    Festivalul “Baroc Timişoara”, Timişoara.  Festivalul “Baroc Timişoara”, Timişoara județul Timiş
    Ediţia a VI-a 
    Festivalul pune în valoare multiculturalitatea unică a zonei, subliniind data de 18 octombrie, declarată zi de importanţă locală, când Prințul Eugeniu de Savoia reușește să cucerească cetatea controlată de turci, și intră triumfal pe poarta care mai târziu îi va purta numele: „Poarta prințului Eugen”.

  • Festivalul Internațional al Teatrelor Dunărene la Giurgiu

    Festivalul Internațional al Teatrelor Dunărene 2017-ediția a xx-a-Giurgiu
    În perioada 18-22.10 sunteti așteptați la spectacolele prezentate de Teatrul Tudor Vianu din Giurgiu, Academia de Arte din Ulm-Germania, Novi Tvrdjava Teater Festival din Serbia, de Teatrul Maria Filotti-Braila și Teatrul Jean Bart din Tulcea și de prietenii și vecinii noștri bulgari de la Dramatichen Teater-Ruse.

  • Festivalul Vinului 2017 Oradea

    Festivalul Vinului 2017, Oradea. Festivalul vinului, Oradea, judetul Bihor.
    Festivalul Vinului este un eveniment de tradiţie, care adună an de an mii de orădeni pe parcursul a trei zile dedicate distracţiei şi muzicii folclorice de calitate.

  • Festivalul Național de Folk Nada Florilor, Fălticeni

    Festivalul Național de Folk „Nada Florilor”– Fălticeni, judeţul Suceava.
    Concursul se desfăşoară pe două secţiuni, interpretare şi compoziţie, fiind urmat de un concert de muzică folk, susţinut de artişti de renume, dar nu numai.

  • Târg de Turism 2017, Baia Mare

    Târg de Turism 2017, Baia Mare
    Ministerul Turismului va participa în perioada 27-29 octombrie 2017, la cea de-a XIV-a ediție a târgului de turism  ,,Târgul de turism – Baia Mare 2017”, ediția de toamnă- iarnă organizat în incinta complexului comercial VIVO Baia Mare.

  • Adrenalină la Poiana Brașov!

    Adrenalina la Poiana Brasov, Venin, frumuseti de neatins, Expoziție de Animale vii, unele dintre cele mai veninoase specii de arahnide, insecte, amfibieni și serpi.
    Intre 1 noiembrie 2017 si 31 martie 2018, turistii si locuitorii din proximitatea Poienii Brașov vor avea ocazia de a vizita o expoziție unică: „Venin – frumuseti de neatins“. Expozitia este organizata de catre Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa“ si ese gazduita la Centrul de Agrement si Divertisment din Poiana Brasov.

  • Târgul de Turism VACANȚA 2017, Constanța

    Târgul de Turism VACANȚA 2017, Constanța. VIVO Shoping Center - Constanța
    Târgul de Turism "VACANȚA" Constanța 2017 - Constanța, județul Constanța
    Evenimentul se va desfășura la „VIVO Shoping Center” din Constanța. Târgul se adresează publicului larg, dornic să călătorească în țară și în străinătate. Din calendarul acţiunilor desfăşurate în cadrul Târgului de Turism “VACANȚA” fac parte: prezentări de oferte şi destinaţii turistice pentru vacanța de vară, programe folclorice repre

  • Târg Adoptă un țăran, Braşov

    Târg Adoptă un țăran, Braşov,
    Dragi iubitori de țărani, de bucate aburinde, de roadele toamnei, de vin ghiurghiliu și mai ales, de povești spuse la șezătoare, la o felie de plăcintă și-un pahar de poftă de viață, vă invităm la un nou târg marca Adoptă un țăran și Malltaranesc!

  • Târgul de Iarnă, Vatra Dornei

    Dorna Winterfest, Târgul de Iarnă Vatra Dornei, Platoul Izvorului Sentinela, din spatele Cazinoului!.
    Winter Party, Vine, vine Moș Crăciun, Datini și obiceiuri de iarnă în Țara Dornelor, Revelion în aer liber  2018