• Vacanţele Muzicale, Piatra Neamț

    Vacanţele Muzicale, Piatra Neamț.
    Reprezintă o manifestare unică în ţara noastră, unde, pe lângă activitatea pur concertistică susţinută de studenţii şi formaţiile participante, au loc şi: cursuri de măestrie muzicală, simpozioane, manifestări muzicale cu caracter educativ, seminarii de muzicologie, nconcursuri de interpretare, creaţie şi cercetare muzicologică, ateliere dezbatere, expoziţii de artă plastică, lansări de carte, spectacole de teatru. La aceste activităţi şi-au adus contribuţia mari personalităţi ale vieţii muzicale româneşti şi internaţionale.

  • Festivalul de Muzică Veche, Miercurea Ciuc

    Festivalul de Muzică Veche, Miercurea Ciuc.
    Festivalul de Muzică Veche a luat fiinţă în 1980, din iniţiativa ansamblurilor Barozda şi Kájoni, fiind cea mai veche manifestare de acest gen din ţară.

  • Măsura Laptelui, Șirnea

    Măsurișul laptelui și Sărbătoarea Sânzienelor, Șirnea. Acest obicei stravechi în satele de oieri din zona Branului adună toată suflarea, cu mic, cu mare, îmbrăcată în straie de sărbătoare. Nu e puţin lucru să participi la "măsurişul laptelui"

  • Aeromania, Tuzla

    Aeromania, Tuzla, intre orele 15:00 – 22:00 – deasupra plajei din Mangalia  spectacolul de aviatie, completat cu multa muzica si o petrecere la care gazdele sunt aviatorii, evenimentul este organizat de Primaria Municipiului Mangalia si Aeroportul Tuzla.

  • Beach, Please! Festival 2026, Costinești

    Beach Please Costinești Str. Henri Coandă, Costinesti, Constanta, România

    Beach, Please! Festival 2026, Costinești, Nibiru Arena, Costinești.
    Perioada de desfășurare: 8-12 Iulie 2026,
    Beach, Please! este cel mai mare festival dedicat culturii urbane din Europa de Est. Cu un lineup unic în lume, festivalul reunește pe aceeași scenă cele mai celebre nume din industria trap și hip & hop la nivel internațional cu cei mai fresh artiști autohtoni.
    Între 08-12 iulie 2026 vino să îi vezi live pe, la plaja Nibiru Costinești.
    T.e așteaptă 5 zile și 5 nopți de distracție și amintiri de neuitat la malul mării pe ritmul pieselor tale preferate. Numărul biletelor este limitat

  • Festivalul Internaţional de Jazz “Gărâna Jazz Festival”, Gărâna

    Festivalul Internaţional de Jazz “Gărâna Jazz Festival”, Gărâna, Caraş-Severin.
    Gărâna Jazz Festival este cel mai important eveniment de gen din această parte a Europei, principalul vector de imagine al jazz-ului românesc şi unul din cele mai rezonante manifestări culturale din Banat. Pentru ediţia din acest an sunt programate un număr de 25 de concerte, expoziţii foto, expoziţii de pictură, lansări de carte şi alte manifestări adiacente.
    Şi-au manifestat disponibilitatea de a participa, pe lângă artişti de marcă ai jazz-ului românesc din ţară şi din diaspora şi reprezentanţi de seamă ai jazz-ului mondial.
    Organizator: Fundaţia Culturală Jazz Banat - Timişoara

  • Umor la Gura Humorului, Gura Humorului

    Umor la...Gura Humorului, Gura Humorului.
    Festivalul Internaţional de Caricatură şi Literatură Umoristică „Umor la...Gura Humorului” – Gura Humorului,
    Zilele Humorului si Festivalul “Umor la Gura Humorului” vor avea loc in perioada 10-11 iulie 2026

  • Festivalul Ceaunul Fermecat, Târgu Neamț

    Festivalul Ceaunul Fermecat, Agapia. Festivalul Ceaunul Fermecat, comuna Agapia, judeţul Neamţ.
    Scopul acestei manifestări este acela de a promova turismul cultural şi rural, de a evidenția frumuseţea locurilor, originalitatea portului tradiţional, gustul bun al bucatelor, măiestria meşterilor populari, într-un cuvânt tot ce ţine de viaţa unei comunităţi rurale.

  • Festivalul In Transylvania, Drăguș, Brașov

    Festivalul In Transylvania, Drăguș, Brașov.
    IN TRANSYLVANIA Festival - zona turistă Dragus, Sambata, Brasov
    In Tara Fagarasului, in mijlocul naturii, pe o partie de schi desprinsa parca dintr-o poveste si inconjurata de padure, are loc un festival ca de basm numit simplu: In Transylvania.

  • Zilele Club Ford 2026

    Zilele Club Ford 2026, Program Zilele ClubFord 2026.
    Organizăm anual Zilele ClubFord, cel mai mare eveniment național dedicat fanilor Ovalului Albastru si membrilor comunității on-line ClubFord.

  • Festivalul Medieval Art Fest, Târgu Neamț

    Festivalul Medieval Art Fest, Târgu Neamț, județul Neamț
    Momentul cel mai așteptat în această perioadă este acest festival cu domnițe și cavaleri în armuri, trubaduri și meștesugari. Anul acesta, cei prezenți, vor avea parte de multe surprize iar atmosfera va fi încântătoare, susțin organizatorii

  • Festival Internaţional de Artă Creștină Românească

    Festival Internaţional de Arta Crestina Romaneasca. *11 - 14 iulie *

    Asociaţia Social-Culturală Suflet Transilvan, în parteneriat cu Primăria Comunei Teliu, Protopopiatul Ortodox Săcele, Asoc

  • Zilele Humorului 2026, Gura Humorului

    Zilele Umorului 2026, Gura Humorului.
    Umor la Gura Humorului.
    Festivalul Internațional de Grafică Satirică și Literatură Umoristică Umor la… Gura Humorului, ed. a XXV-a
    Festivalul Gastronomic Barabula de Aur – ed. a VI-a – gătit în aer liber
    Patinoarul Ariniş
    Concerte: Delia, Semnal M, Heaven Voltaj, Loredana, Robert Pascari
    Prezintă: Cristian Greţcu şi Florin Constantin-Stamină – membri ai Grupului Umoristic Divertis. Foc de artificii

  • Serbările Orașului Seini, Maramureș

    Seini, Maramureș-Serbările orașului Seini. ZILELE ORAŞULUI SEINI „CETATEA ZYNIR”, 11-12 Iulie 2026.
    Devenit oras in 1988, Seiniul se lauda cu o istorie veche, fiind menționat documentar încă din secolele X-XIII sub numele de "Castrum Zynyr".

  • Zilele Reghinene, Reghin

    Reghin, Mureș-Zilele Reghinene.
    Zilele Reghinene - acţiuni, activităţi şi evenimente culturale şi sportive.
    Zilele Municipiului Reghin – ediția a XV-a, 12-14 iulie 2024