În desfășurare

Festivalul Internațional ,,Enescu- Orfeul Moldav”, Bacău

Festivalul Internațional ,, Enescu- Orfeul Moldav”, Bacău,. Festivalul Internațional ,, Enescu- Orfeul Moldav”, Bacău
Manifestarea, devenită deja tradiţie, include în programul din acest an o generoasă ofertă de concerte simfonice, camerale şi recitaluri, care se vor desfăşura în municipiul Bacău, precum şi la Tescani.

Ceremonialul Schimbului Gărzii Cetății Alba Carolina

Ceremonialul Schimbului Garzii Cetatii Alba Carolina. Ceremonialul Schimbului Garzii de Onoare a Cetatii. Spectacole si demonstratii militare: Legiunea a XIII-a Gemina si Lupii Apoulonului. Retragerea cu torte a Garzii Cetatii Alba Carolina. Ceremonialul Schimbului Garzii de Onoare a Cetatii cu Salve de Tun,

Schimbul de gardă, Timișoara

Schimbul de gardă in Timișoara, Regimentul de Gardă al Timișoarei, Asociația Eugeniu de Savoya.
Regimentul de Gardă al Timișoarei, va susține spectacolul schimbării de gardă în fiecare duminică între orele 18:00 și 19:00.
Plutonul condus de un ofițer ajunge în Piața Unirii, unde instalează santinelele în posturile de pază și pregătește tunul, după care se întoarce în marș la sediul regimentului.

Ghioroc Summer Fest, Arad

Ghioroc Summer Fest 2026, Arad. Mută litoralul mai aproape de tine ! Plaja lacului Ghioroc îi aşteaptă şi în acest an în fiecare weekend pe cei cu pofta de distracţie şi bună dispoziţie.
Organizatorii pregătesc pentru toată vara distracţie, concursuri cu premii, competiţii sportive, muzică şi multe alte surprize pentru tinerii şi nu numai.

Neptun Arena Fest!

Neptun Arena Fest!
01 Iulie -29 August 2026

Seri de Vară, Mamaia

Seri de Vară cu muzică live Mamaia, Hotel VegaMamaia, Restaurantul Akolade Mamaia
Intre 1 iulie si 31 august formatia hotelului, Vega Band, va sustine un concert in fiecare seara pe terasa restaurantului Akolade al hotelului Vega. Mai multe astfel de seri vor avea un specific deosebit:

Joc la Şură, Hoteni, Maramureş

Joc la sura, Hoteni, Maramures.  In curtea lui Ioan si a Anutei Pop, se incinge joc adevarat. 
Info: Ioan Pop -Tel. 0262 374 546,
Joc cu ceterași la care participă tot satul, În august, în trei zile consecutive de duminică, dupa Sfanta Marie, are loc in Breb, Sat Șugatag și Hoteni.

Festivalul Tinereţii, Mangalia

Festivalul Tinereții 2025, Mangalia.
Muzica Românilor de Pretutindeni cantată ACASA.
Evenimentul are loc în perioada 25 august – 31 august, are loc pe esplanada Casei de Cultura Mangalia.

Festivalul ”ProEtnica”, Sighisoara

Piața Cetății Sighișoara Piața Cetății, Sighișoara

Mă bucur să pot anunța desfășurarea, la Sighișoara, în perioada 26 august - 01 septembrie 2026, a Festivalului Intercultural ProEtnica, ajuns la a XXII-a ediție. Desigur, un festival de tradiție, care, din 2021, a depășit toate obstacolele, devenind un brand al dialogului intercultural din România și din Europa. Avand ca scop principal consolidarea pacii sociale intr-o societate stabilă, democratica si pluralista, ediția de anul acesta va oferi, ca și până acum, un spațiu de manifestare artistică original și o susținere a celor 20 de etnii din partea autorităților centrale, locale și a organizatorului – Centrul Educațional Interetnic pentru Tineret, Sighișoara.

Aquarius, Dănești, Harghita

Dănești, Harghita - Aquarius – sărbătoarea apei mineraleÎn data de 28 august, în Băile Dugas din localitatea Dăneşti, judeţul Harghita

ZILELE MUNICIPIULUI BĂILEȘTI

Trăiește momente de neuitat în weekend-ul 10-12 octombrie, într-o atmosferă de petrecere și voie bună la ZILELE MUNICIPIULUI BĂILEȘTI, desfășurate în Piața Civică din centrul orașului!

Zilele oraşului Târgu Cărbuneşti

Targu Carbunesti, Gorj-Zilele orasului. Zilele orasului Tg-Carbunesti, ocazie cu care se desfasoara si Festivalul interjudetean de muzica lăutareasca ,,Gena Bârsan,

Trofeul Pro-Parâng

Trofeul Pro-Parâng. Asociația schi turism montan Pro-Parâng Petroșani, în parteneriat cu Primăria Municipiului Petroșani, Clubul Școlar Sportiv Petroșani, Salvamont Petroșani, Apres Ski Parâng , organizează în masivul Parâng – Zona Turistică Parâng, a III ediție a evenimentului sportiv „Trofeul Pro-Parâng”.

Retrograde Festival, Nibiru Coștinești

Nibiru Costinești Str. Henri Coandă, Costinesti

Retrograde Festival, Nibiru Coștinești,
Perioada: 28 August -30 August 2026,
Interval orar: 18:00-03:00,
Locație de desfășurare: Nibiru Arena