Romania Turistica | 100% Turism Romanesc



Promovăm unități de cazare și oferte de sezon

Se deschide Târgul de Crăciun din Sibiu

Postat de administrator

Data adaugarii: 15.11.2018 21:11

Judet: SIBIU

Localitate: MUNICIPIUL SIBIU

Vizualizari: 1004

Ultima modificare: 15.11.2018 21:09 De catre: administrator

Se deschide Târgul de Crăciun din Sibiu, ediția  2018

 

Târgul de Crăciun din Sibiu se deschide vineri, 16 noiembrie, la ora 19, anunțând apropierea sărbătorilor de iarnă. Primăria Sibiu finanțează programul cultural al Târgului, printre care și concertul de deschidere susținut de Paula Seling și Radu Nechifor.

Târgul de Crăciun Sibiu s-a extins de la an la an, adăugându-se noi atracții. În această ediție s-a adăugat un patinoar care va rămâne deschis pe întreaga perioadă a Târgului. De asemenea, anul acesta tradiționalul brad de Crăciun a fost înlocuit cu un unul reinterpretat care nu are pretenția să fie o replică a bradului natural, nici ca aspect, nici ca dimensiune. Este vorba de un nou concept, mai simplu și minimalist care să păstreze simbolul Crăciunului, dar într-un mod figurat, mai prietenos cu natura.

Sibienii au fost mereu deschiși la nou și diferit. Sperăm că vor îmbrățișa și această abordare a bradului de Crăciun, ca parte dintr-un întreg mult mai amplu de elemente și amenajări care aduc atmosfera de Crăciun în Piața Mare a Sibiului.

Anul acesta tradiționalul brad de Crăciun din Piața Mare a Sibiului va fi reinterpretat în ton cu vremurile. În semn de respect pentru natură, bradul va fi anul acesta mai “verde”, urmând să fie realizat din metal și instalații luminoase.

“Cred că este o schimbare binevenită, cu un mesaj clar că dorim să aducem elemente de noutate, dar și să ne apropiem de natură în alt mod. Și mai impresionant decât forma de reprezentare a bradului este faptul că acesta este o donație făcută comunității noastre de către firma Scandia SA, o companie sibiană. Le mulțumesc pe această cale pentru un cadou făcut Sibiului cu ocazia sărbătorilor” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Și amplasarea bradului va fi diferită. Acesta va fi așezat în mijlocul Pieței Mari, în centrul cupolei. Cu o înălțime de 11 metri și un diametru de 3,5 metri, bradul de Crăciun al Sibiului este confecționat din aluminiu cu inserții luminoase LED.

Ca în fiecare an, atmosfera unică, de sărbătoare a Sibiului va fi dată chiar de sibienii și oaspeții care vor vizita orașul la sfârșitul acestui an.

Primăria Sibiu vă invită să participați la deschiderea Târgului de Crăciun 2018!


Comentarii

Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni

Banner coloana 200 X 200 px - 350 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni