Parcul Natural Vânători Neamţ – arie naturală protejată destinată gospodăririi durabile a pădurilor, conservării peisajului şi tradiţiilor locale, reintroducerii zimbrului în arealul său natural şi încurajării turismului bazat pe aceste valori.

Localizare şi acces

a) Localizare

Parcul Natural Vânători Neamţ se află situat în nordul judeţului Neamţ, la graniţa cu Suceava, cu precădere în raza comunelor Agapia, Bălţăteşti, Brusturi,Crăcăoani, Vânători Neamţ, Raucesti, Pipirig si a oraşului Tg. Neamţ.

Din punct de vedere geografic, parcul se întinde pe versantul estic al Munţilor Stânişoarei, subdiviziunea Munţii Neamţului (în partea estică a Carpaţilor Orientali), şi peste Subcarpaţii Neamţului (aflaţi în cadrul Subcarpaţilor Orientali), acoperind o parte a bazinului Ozanei şi Cracăului, între 4703’10’’ şi 4718’20’’ latitudine nordică şi 264’20’’ şi 2622’32’’ longitudine estică. Suprafaţa parcului este de 30.818 ha, din care 26.190 ha pădure.

b) Acces:

Accesul către Parcul Natural Vânători Neamţ este în principal posibil dinspre Tg. Neamţ, Piatra Neamţ, Vatra Dornei-Poiana Largului, Paşcani, Fălticeni, pe drumuri naţionale.

Accesul către Parcul Natural Vânători Neamţ se poate face astfel:

Dinspre Vatra Dornei pe DN 17 B până la Poiana Largului;

Dinspre Borsec pe DN 15 până la Poiana Largului;

Dinspre Durău pe DJ 155 F până la Poiana Largului;

Dinspre Bicaz pe DN 15 până la Poiana Largului;

Dinspre Poiana Largului pe DN 15 B Poiana Largului – Vânători – Târgu Neamţ;

Dinspre Piatra Neamţ pe DN 15 C Piatra Neamţ – Târgu Neamţ;

Dinspre Suceava pe DN 2 până la Cristeşti şi apoi pe DN 15 B până la Târgu Neamţ;

Dinspre Bucureşti pe E 85 Bucureşti – Roman - Cristeşti şi apoi pe DN 15 B până la Târgu Neamţ.

Descrierea cadrului fizico-geografic

Geologie

Din punct de vedere geologic suprafaţa parcului este amplasată în extremitatea estică a Orogenului carpatic la contactul cu Platforma Moldovenească. Acest aspect conferă zonei un fond structural şi petrografic divers, pe care s-a grefat o morfologie specifică.

Sectorul nord-estic al parcului, cuprins între localităţile Târzia, Brusturi, până la Culmea Pleşului, este amplasat pe depozite basarabiene ale Platformei Moldoveneşti (pietrişuri deltaice, nisipuri şi intercalaţii argiloase).

Cea mai mare parte a suprafeţei parcului se găseşte pe formaţiunile flişului extern carpatic şi ale molasei (Moldavide).

Pânza de Tarcău ocupă sectorul vestic al parcului şi este constituită din depozite care aparţin ca vârstă Cretacicului (formaţiunea de Hangu), Paleocenului (formaţiunile de Izvor şi Straja), Eocenului, în condiţiile litofaciesului de Doamna (formaţiunile de Suceviţa, Doamna, Bisericani şi Lucăceşti), Oligocenului, în condiţiile litofaciesului de Kliwa (formaţiuni flişoide bituminoase cu gresii de Kliwa).

Constituţia petrografică este dată de gresii, calcare, marne şi numeroase intercalaţii de argile, unele bituminoase.

Pânza de Vrancea ocupă sectorul central şi estic al parcului, sub forma unei mari semiferestre tectonice, numită semifereastra Râşca-Bistriţa. Cele mai vechi depozite care apar în zonă sunt de vârstă paleocenă şi eocenă (formaţiunile de Straja, Suceviţa, Doamna, Bisericani şi Lucăceşti), după care se găsesc cele de vârstă oligocenă, asemănătoare până la identitate cu cele din pânza de Tarcău.

Constituţia petrografică este marcată de prezenţa rocilor pelitice care alcătuiesc formaţiunile miocene, dar şi de prezenţa intercalaţiilor de gresii (gresia de Kliwa) oligocene.

Pânza Pericarpatică sau Molasa Carpaţilor Orientali intră parţial în alcătuirea dealurilor subcarpatice. Depozitele acestei unităţi structurale sunt reprezentate prin formaţiuni argilo-siltitice şi nisipuri de culoare cenuşie-negricioasă, cu breccii şi conglomerate carpatice, asociate cu roci de precipitaţie chimică (sare gemă, săruri de potasiu şi gips). Zona de apariţie a pânzei pericarpatice este marcată şi de prezenţa a numeroase izvoare mineralizate (Slatinele) cel mai adesea clorosodice şi sulfatate. Din punct de vedere tectonic, zona este caracterizată de şariajul pânzelor de fliş peste molasă şi apoi întregul eşafodaj carpatic a avansat peste Platforma Moldovenească, fenomen care s-a produs în tectogeneza moldavă din Miocen.

Geomorfologie

Teritoriul Parcului Natural Vânători Neamţ se găseşte în cea mai mare parte în cuprinsul Carpaţilor Orientali (Munţii Stânişoarei) precum şi în aria Subcarpaţilor Moldovei (porţiuni reduse din Depresiunea Ozana-Topoliţa şi Culmea Pleşului). Ca urmare, relieful acestui teritoriu precum şi procesele geomorfologice actuale, vor avea caracteristici foarte asemănătoare cu cele ale unităţilor naturale amintite.

Din punct de vedere altitudinal, teritoriul parcului se încadrează între 365 m (pe flancul nord-estic al Culmii Pleşu, în raza localităţii Brusturi), 410 m (în lungul Ozanei, la intrarea în localitatea Vânători) şi 520 m (în lungul Cracăului la Crăcăoani) şi 1231 m (Vf. Buhalniţa). Altitudinea medie se cifrează la cca. 800 m.

Energia de relief are valori mai mari în partea de vest, datorită situării pe linia altitudinilor maxime ale Munţilor Stânişoarei şi nivelului de bază coborât al reţelei hidrografice, valorile fiind mai moderate în partea de est, îndeosebi în bazinul Nemţişorului.

Densitatea fragmentării reliefului prezintă valori moderate, specifice ariei flişului est-carpatic, cu unele diferenţieri dictate de suportul litologic şi poziţia în cadrul ariei montane.

La nivelul formelor medii ale reliefului, domină versanţii, care în general se caracterizează prin valori ridicate ale pantelor la nivelul ariei montane şi prin valori mai coborâte, de 3-7^o în aria subcarpatică (cu excepţia Culmii Pleşului, unde panta medie a versanţilor depăşeşte 15^o). Aceste valori ale declivităţii duc la instalarea unor procese de modelare destul de intense, mai ales unde apar şi alţi factori favorizanţi cu caracter local (despăduriri, păşunat excesiv, alternanţe litologice, perturbări ale regimului hidrogeologic ş.a.).Tot la nivelul formelor de relief cu pante reduse sau plane se înscrie întreaga suită a formelor de acumulare fluvială: luncile şi terasele fluviale ale principalelor râuri (Ozana, Nemţişor, Agapia, Cracău). Pe ansamblu, domină morfosculptura, având în vedere ponderea deosebită a suprafeţelor înclinate (îndeosebi a versanţilor), morfostructura implicându-se doar în situaţia prezenţei unor linii structurale importante (anticlinalul Doamna-Horaiţa, fruntea pânzei flişului extern şi a celei pericarpatice) şi în cazul litofaciesurilor rezistente la acţiunea factorilor externi.

Pe teritoriul parcului întâlnim o formaţiune geomorfologică naturală, pe care localnicii au denumit-o „Peştera Sfînta Teodora”, şi care conform legii se poate încadra în clasa C – peşteri de importanţă locală, protejate pentru semnificaţia lor geologică, peisagistică, hidrologică, istorică, potenţial turistic sau pentru dimensiunile lor.

Această peşteră este situată într-un spaţiu îngust dintre doua stânci înalte, lângă Schitul Sihla în partea de nord şi are o importanţă deosebită pentru creştinii ortodocşi, deoarece se spune că în ea a trăit Sfânta Teodora de la Sihla ( în interior a fost creat un altar de rugăciune, luminat mereu de lumânări şi candele aprinse de vizitatori).

Clima

În limitele Parcului Natural Vânători Neamţ, se manifestă o influenţă pregnantă a factorilor genetici ai climei asupra distribuţiei spaţiale a valorilor principalelor elemente climatice, cu menţiunea specială a impactului factorului orografic în apariţia unor diferenţieri cu caracter local (apariţia topoclimatelor specifice) şi chiar regional. Formaţiunile barice de mare întindere (la nivel european) cu efecte marcante la nivelul circulaţiei atmosferice sunt: anticiclonul azoric (cu influenţă în instalarea maximului pluviometric în mai-iulie), ciclonul islandez (resimţit în special spre sfârşitul toamnei şi începutul iernii, când vremea devine umedă şi închisă), anticiclonul siberian (prezent în majoritatea iernilor, generând un timp rece şi secetos) şi ciclonii mediteraneeni (care apar pulsatoriu în perioada septembrie-aprilie, determinând fluctuaţii termice şi creşteri ale cantităţilor de precipitaţii).

La aceştia, se adaugă şi alţi centri barici locali de acţiune atmosferică, între care se detaşează ciclogeneza orografică carpatică. Aceasta se manifestă prin înaintarea spre vest a anticiclonului de iarnă şi ascensiunea maselor de aer pentru traversarea grupei centrale a Carpaţilor Orientali, producând creşteri ale precipitaţiilor, inclusiv ninsori şi lapoviţe timpurii şi târzii.

Relieful, prin caracteristicile sale orografice şi morfometrice, determină numeroase modificări ale elementelor climatice, între care cele mai importante sunt: etajarea valorilor medii multianuale ale temperaturii aerului şi ale cantităţilor de precipitaţii, foehnizarea maselor de aer în cazul circulaţiei vestice, apariţia topoclimatelor de luncă, vale, versant şi culme montană ş.a.m.d.

Temperatura aerului. Temperatura medie anuală la Staţia Meteorologică Tg. Neamţ are valoarea de 8,2^oC. La Tg. Neamţ, luna cu temperatura medie cea mai ridicată este iulie (19,5^oC), iar cea cu temperatura medie cea mai coborâtă este ianuarie (-3,7^oC), de unde rezultă o amplitudine termică anuală de 23,2^oC. Amplitudinea termică absolută la Tg. Neamţ este de 64,5^oC, maxima absolută de temperatură înregistrându-se pe data de 17 august 1952 (37^oC), iar minima în ziua de 27 ianuarie 1954 (-27,5^oC).

Precipitaţiile atmosferice. Cantitatea medie multianuală de precipitaţii variază de la cca. 650 mm în aria depresionară (652,7 mm la Tg. Neamţ), apropiindu-se de 1000 mm la nivelul înălţimilor maxime. Se înregistrează însă şi mari variaţii ale cantităţilor extreme de precipitaţii: la Tg. Neamţ în 1910 au căzut 1059,0 mm (320 mm în luna iulie a aceluiaşi an), iar în 1986, doar 339,1 mm. Ploile sub formă de averse, întâlnite mai ales vara, pot depăşi frecvent 60 mm în 24 ore.

Vânturile. Direcţia vânturilor dominante este influenţată atât de circulaţia generală a maselor de aer, cât şi de orientarea principalelor linii orografice. La Tg. Neamţ, vânturile dominante sunt cele din NV (20%), direcţie principală la nivelul întregii ţări, urmate de cele din SV (11%), datorită deschiderii ariei depresionare către această direcţie şi N (8%), calmul atmosferic fiind destul de pronunţat (33%).

Fenomene meteorologice. În aria depresionară, brumele se produc începând din decada a III-a a lunii septembrie, iar primăvara cele tardive caracterizează luna aprilie, excepţional mai (21-22 mai 1952). Numărul mediu de zile cu grindină la Tg. Neamţ este de 0,9 (pentru perioada 1970-1996), acest fenomen fiind caracteristic lunii iunie, specific ariilor montane şi subcarpatice.

Hidrografie şi hidrogeologie

În cadrul zonei studiate, respectiv zona de contact dintre rama montana estică a Munţilor Stânişoarei şi rama vestică a Depresiunii Ozana – Topoliţa, se impun atenţiei: apele subterane şi cele de suprafaţă.

I. APELE SUBTERANE

Apele subterane sunt cantonate în depozite nisipo-grezoase care au o mare permeabilitate. Ca şi o caracteristică aparte, aceste ape conţin o cantitate redusă de săruri şi sunt potabile. Alte tipuri de ape subterane sunt izvoarele subterane sărate ce apar în apropierea staţiunilor Băile Bălţăteşti şi Băile Oglinzi, precum şi în apropierea localităţii Vânători. Aceste izvoare au, în general, debite mici şi un grad de mineralizare ridicat. Apa acestor izvoare sărate a fost utilizată empiric de către localnici, încă cu mult timp în urmă, în tratarea diferitelor boli, precum şi la extragerea sării prin fierbere (evaporare) şi la conservarea alimentelor.

În ceea ce priveşte stratele acvifere freatice, acestea sunt cantonate la adâncimi variabile, în funcţie de grosimea şi tipul depozitelor petrografice.

II. REŢEAUA HIDROGRAFICĂ

Reţeaua hidrografică de suprafaţă aparţine bazinelor Ozanei şi Cracăului, afluenţi pe dreapta ai Moldovei şi Bistriţei.

Ozana izvorăşte din zona montană a flişului carpatic, de sub vârful Hălăuca (1530) şi străbate depresiunea intramontană Pipirig, după care pătrunde în depresiunea subcarpatică Ozana – Topoliţa, traversează oraşul Tg. Neamţ şi se varsă în râul Moldova, în aval de localitatea Timişeşti. Ca afluenţi în zona carpatică primeşte pârâurile Secu, Domesnic şi Dolheşti (pe dreapta), iar în Depresiunea Ozana - Topoliţa primeşte ca afluent pârâul Nemţişor (pe stânga). Suprafaţa bazinului hidrografic este de 427 km².

Cea mai mare parte a anului are un debit mic, alimentat în special din izvoare subterane, motiv pentru care prezintă un nivel redus, de cca. 20 – 50 cm. Primăvara debitul creşte foarte mult datorită topirii zăpezilor asociate cu ploile de primăvară, nivelul ridicându-se mult peste 1 m, determinând acoperirea completă a albiei majore şi provocând inundaţii. Din această cauză au fost necesare lucrări de amenajare a albiei în sectorul oraşului Tg. Neamţ.

Dintre afluenţii Ozanei, o importanţă aparte trebuie acordată pârâului Secu. Acesta şi-a creat o albie destul de lată (în special, în zona de confluenţă cu Ozana), prezentând o succesiune de trepte de luncă (2 –3) şi două trepte de terasă mai importante, pe care sunt situate aşezările mănăstireşti Secu şi Sihăstria.

Bazinul Cracăului ocupă o suprafaţă mult mai mică în comparaţie cu cel al Ozanei. Principalii afluenţi ai Cracăului sunt Cracăul Negru, Cracăul Alb, Chitele, Bouleţ. În privinţa alimentării, predomină acelaşi tip, pluvio – nival, cu ape mari primăvara, odată cu topirea zăpezilor şi la începutul verii datorită marii cantităţi de precipitaţii atmosferice.

În concluzie putem afirma că râurile şi apele subterane au jucat un rol covârşitor în viaţa locuitorilor acestei zone prin tipul de economie predominant silvic-pastoral. Bogăţia apelor din conul de dejecţie al Ozanei, cât şi debitul relativ constant, au permis folosirea acestei surse la alimentarea cu apă a localităţilor Iaşi, Tg. Frumos şi Roman. Deşi există discontinuităţi şi mari variaţii sezonale ale nivelurilor hidrostatice, potenţialul hidrogeologic al regiunii a asigurat condiţiile necesare pentru instalarea şi dezvoltarea pădurii începând din postglaciar, această formaţiune vegetală asigurând cel mai optim mod de utilizare a terenurilor.

Descrierea Mediului Biologic

Flora şi comunităţi de plante

Flora

Aspectul floristic al zonei Parcului reliefează caracteristicile tipice ale zonei de dealuri şi munţi joşi din zona subcarpatică cu o largă diversitate şi cu păstrarea caracterului natural, nealterat.

Materialele bibliografice referitoare la aria Parcului reliefează existenţa unui număr relativ mare de cercetări efectuate, dar localizate pe anumite zone de interes cum ar fi : Bazinul Nemţişorului, Bazinul Pârâului Secu, zonele adiacente mănăstirilor, Pădurea de Argint, Codrii de Aramă, Rezervaţia de Stejari Dumbrava.

Astfel, un conspect al plantelor cormofite din Bazinul Nemţişorului efectuat în anul 1974, pe baza a 47 de titluri din perioada 1879-1971 listează un număr de 852 specii existente.

Un studiu al ariilor protejate din judeţul Neamţ (1999) adresează alte zone şi ne dau informaţii despre numărul de specii de plante existente.

În cele două rezervaţii din Agapia au fost identificate un număr total de 350 specii de plante vasculare după cum urmează :

Codrii de Aramă – cca. 200 specii.

Pădurea de Argint – cca. 150 specii .

În ceea ce priveşte Rezervaţia de stejari Dumbrava inventarul listează un număr cca. 210 specii.

Inventarul plantelor cormofite efectuat în bazinul pârâului Secu listează un număr de 872 de specii, 40 subspecii, 5 hibrizi şi 9 specii cultivate aparţinând la 388 genuri şi 90 familii din care 5 specii endemisme dacice şi carpatice.

Spre vest de comuna Vânători, pe vale Ozanei, se află o frumoasă dumbravă de stejari numită Braniştea. În prezent, arboretele din “Dumbravă” sunt constituite ca rezervaţie ştiinţifice a Academiei, având în vedere că sunt singurele arborete de stejar situate la o altitudine aşa de mare (450 m) şi în imediata vecinătate a zonei de munte.

Flora acestui teritoriu se remarcă în primul rând printr-o serie de endemite:

Centaurea carpatica ssp. rarăurensis (creşte numai în Moldova), Cirsium decussatum, C. furiens, C. grecescui, Dentaria glandulosa, Hepatica transsilvanica, Leucanthemum waldstenii, Phyteuma wagneri, Ranunculus carpaticus, Symphytum cordatum.

Pe de altă parte, flora Parcului Natural Vânători Neamţ conţine peste 50 de rarităţi floristice în România, printre care menţionăm :

Allium schoenoprasum ssp. sibiricum, Anacamptis pyramidalis, Carex disticha, Cephalanthera rubra, Caelogossum viride, Corallorhiza trifida, Crepis mollis, Dactylorhiza cordigera ssp. cordigera, D. incarnata, D. maculata ssp. maculata, D. sambucina, Dianthus campestris ssp. campestris, D. collinus ssp. glabriusculus, Dianthus collinus ssp. moldavicus Epipactis atrorubens, E. helleborine, E. palustris, E. purpurata, Epypogyum aphyllum, Erigeron alpinus, Galium pumilum ssp. pumilum, Gentrianella germanica, Gymnadenia conopsea, G.odoratissima, Herminium monorchis, Hypochoeris glabra, Lathyrus pannonicus ssp. collinus, Leguosia speculum-veneris, Liparis loeselii, Listera cordata, Luzula forsteri, L. luzulina, Mercurialis ovata, Microstylis monophyllos, Monotropa hypopytis ssp. hypopytis, Neotia nidus-avis, Orchis coriophora ssp. coriophora, O. elegans, O. mascula ssp. signifera, O. morio, O. ustulata, Pedicularis sceptrum-carolinum, Petasites paradoxus, Platanthera bifolia, Polemonium coeruleum, Potentilla neumanniana, Ranunculus circinatus, Salix aurita, Scandix pecten-veneris ssp. pecten-veneris, Scorzonera humilis, Streptopus amplexifolius, Traunsteinera globosa, Trollius europaeus, Typha schuttleworthii, Valeriana simplicifolia etc.

La aceasta se adaugă unele specii ocrotite în întreaga ţară : Angelica archangelica, Cypripedium calceolus, Taxus baccata(cult.).

Cercetări efectuate asupra macromicetelor în perioada 1960-1967 semnalau la acea vreme existenţa unui număr de 11 specii şi două varietăţi noi pentru flora României şi un număr de 20 specii şi o varietate noi, pentru flora Moldovei.

O serie de cercetări floristice efectuate în perioada 1965-1971 în Depresiunea Neamţului au identificat un număr de 62 taxoni de plante cormofite rare sau nesemnalate în flora Moldovei la acea vreme.

Studiile şi cercetările întreprinse în zonă au scos în evidenţă următoarele date referitoare la speciile de floră din raza parcului:

580 specii de ciuperci;

57 specii licheni;

147 specii de muşchi;

1047 plante vasculare (ceea ce reprezintă cca. 53% din flora judeţului Neamţ şi 25% din flora României). Dintre acestea, 82 specii sunt arbori şi arbuşti.

Din punct de vedere al fondului forestier compoziţia pe specii se prezintă astfel: 40% din suprafaţă este acoperită cu fag (Fagus sylvatica) urmat, în ordine de brad (Abies alba) - 30%, molid (Picea abies) - 15% şi gorun (Quercus petraea) - 2%.

Vegetaţia (Comunităţi de plante)

Din punct de vedere fitogeografic, întreg teritoriul judeţului Neamţ aparţine regiunii floristice eurosiberiene şi provinciei floristice central europene est-carpatice. După Al. Borza (Monografia Geografică a R.P.R.), teritoriul Parcului Natural Vânători Neamţ este inclus în circumscripţia floristică a flişului moldo-transilvan, care se întinde pe relieful carpatic şi subcarpatic (pe circa 80 % din suprafaţa judeţului Neamţ, aici aflându-se 50% din totalul speciilor şi subspeciilor de plante endemice din România);

Cercetările fitosociologice au contribuit la identificarea a circa 50 fitocenotaxonide care aparţin la următoarele unităţi de vegetaţie:

1. Unităţi zonale de vegetaţie

1.1. Etajul nemoral al padurilor de foioase şi de amestecuri de foioase cu răşinoase

1.1.1 Subetajul pădurilor de gorun, situat în zona subcarpaţilor şi depresionară, reprezentat prin: păduri în care participă activ speciile Quercus dalechampii (element mediteranean) şi Quercus pedunculiflora (element pontic-anatolic), constituenţi ai fitocenotaxonilor:

Cytiso-Quercetum petraeae subas. quercetosum dalechampii,

Euonymo europaea-Carpinetum (specia dominantă Quercus dalechampii);

Corylo avellanae-Carpinetum subas. quercetosum pedunculiflorae (cu Quercus robur dominantă şi Quercus pedunculiflora subdominantă);

Păduri moldave mixte de gorun (Quercus petraea), fag (Fagus sylvatica), tei (Tilia cordata) cu Carex pillosa.

1.1.2 Subetajul fagului şi a amestecului de fag cu răşinoase, care ocupă peste 90% din suprafaţa parcului, reprezentat prin păduri în care pe lângă Fagus sylvatica (element european), participă şi Fagus orientalis (element balcano-anatolic-caucazian) şi mai ales Fagus taurica (element pontic-anatolic).

 

Împreună cu Abies alba şi Picea abies,speciile de Fagus constituie asociaţiile:

Pulmonario rubrae-Fagetum (brădeto-făgete şi brădete pure),

Leucanthemo waldsteinii-Fagetum (brădeto-făgeto-molidete),

Galio schultesii-Fagetum (carpino-făgete) şi

Symphyto cordati-Fagetum (făgete pure).

2. Unităţi intrazonale de vegetaţie

2.1 Vegetaţia de lunca / din luncile râurilor

În lungul sectoarelor mijlocii şi superioare ale râurilor se dezvoltă arinişuri aparţinând asociaţiilor:

Stellario nemorum-Alnetum glutinosae şi

Telekio speciosae-Alnetum incanae,

Alno-Padion ( Alnion incanae, Salicion albae).

3. Vegetaţia pajiştilor secundare

Pajiştile: sunt constituite în special din asociaţiile:

Festuco-Agrostetum capillaris;

Trifolio-Lolietum perennis;

Rorippo-Agrostetum stolonifere.

În comunităţile ruderale sunt prezente asociaţiile:

Poëtum supinae;

Lolio - Plantaginetum najoris;

Sclerochloo – Polygonetum avicularis.

 

Studiile fitocenologice efectuate arată existenţa următoarelor asociaţii vegetale :

Valea Nemţişorului

Vegetaţie zonală de păduri:

Stellario nemorum – Alnetum glutinosae Lohm. 1957;

Telekio speciosae – Alnetum incanae Coldea 1990;

Cytiso – Quercetum petreae Paucă 1941;

Euonymo europaeae – Carpinetum Chifu 1997;

Corylo Avellanae – Carpinetum Chifu 1997;

Galio schultesii – Fagetum (Burduja et al. 1972-1973) Chifu et Stefan 1994;

Symphyto cordati – Fagetum Vida 1963;

Pulmonaria rubrae – Fagetum (Soo 1969) Tauber 1987.

Vegetaţie de pajişti secundare

As. Calthetum laetae Krajina 1933;

As. Scirpetum sylvatici Schvik. 1941;

As. Rorippo szlvestris – Agrostetum stolonifene ( Moor 1958) Oberd. et Mull.1961;

As. Deschampsietum caespitosae Horvatik 1930;

As. Filipendulo – Geranietum palustris W. Koch 1926;

As. Lolieto – Cynosuretum Tx. 1947.

Valea Secului

Vegetaţie zonală de păduri:

Hieracio rotundati – Fagetum (Vida 1963) Touber 1987;

Pulmonario rubrae – Fagetum (Soo 1964) Touber 1987;

Leuchantemo waldsteinii – Fagetum (Soo 1964) Touber 1987;

Galio schultesii – Fagetum (Burduja et al. 1972-1973) Chifu et Stefan 1994.

Vegetaţie intrazonala de păduri:

Stellario nemorum – Alnetum glutinosae Lohm 1957.

Vegetaţie de pajişti secundare

Festuco rubrae – Agrostetum capillaris Horv. 1951;

Trifolio repenti – Lolietum perennis Krippelova 1967.

Rezervaţia Codrii de Aramă

Vegetaţie zonală de păduri:

As. Cytiso-Quercetum petraeae Paucă 1941 subas. quercetosum dalechampii Chifu et al. 1995;

As. Pinetum silvestris-nigrae Mititelu et Al. 1989.

Rezervaţia Pădurea de Argint

Vegetaţie zonală de păduri :

As. Agrostio tenuis-Betuletum pendulae Remeriţă 1970;

As. Chaerophylletum aurei Oberd. 1957.

Rezervaţia de stejar Dumbrava

Vegetaţie zonală de păduri :

As. Corylo avellanae – Carpinetum subas. Quercetosum pedunculiflorae Chifu et Sârbu 2001