Romania Turistica | 100% Turism Romanesc



Promovăm unități de cazare și oferte de sezon

Noi partii inaugurate in statiunea Busteni

Postat de romaniaturistica

Data adaugarii: 13.02.2012 10:02

Judet: -

Localitate: -

Vizualizari: 1763

Două pârtii noi, o instalaţie pentru înzăpezire artificială şi un sistem de iluminat nocturn au fost inaugurate sâmbătă, 11 februarie a.c., în staţiunea Buşteni. Odată cu noile dotări, domeniul schiabil din staţiune îşi dublează practic suprafaţa. Investiţia a fost realizată cu fonduri europene prin Programul Operaţional Regional (POR) şi cu fonduri de la bugetul de stat prin Programul „Schi în România“, finanţarea fiind derulată prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).

Noua pârtie de schi, Kalinderu 2, are o lungime de 1,2 kilometri şi un grad de dificultate mediu spre greu. Ea este dotată şi cu un sistem de înzăpezire artificială care va asigura condiţii propice pentru schi chiar şi în perioadele cu puţine precipitaţii. În plus, a fost amenajată şi o pârtie pentru sanie în lungime totală de 250 de metri. În cadrul aceleaşi investiţii, vechea pârtie de schi, Kalinderu 1, a fost dotată cu un sistem de iluminat nocturn.

Valoarea totală a lucrărilor inaugurate sâmbătă este de aproximativ 3,7 milioane de lei, din care valoarea fondurilor europene, alocate prin Programul Operaţional Regional (Axa 5.2 - Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurilor specifice pentru valorificarea durabilă a resurselor naturale şi pentru creşterea calităţii serviciilor turistice), reprezintă aproape 2,5 milioane de lei.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a derulat în ultimii ani investiţii de aproximativ 500 de milioane de lei în dezvoltarea infrastructurii turistice şi sportive în staţiunile şi localităţile turistice montane româneşti. Numai în ultimii doi ani au fost construite 12 pârtii noi şi au fost extinse şi reamenajate alte în jur de 15 pârtii. De asemenea, au fost construite 9 instalaţii noi de transport pe cablu (telegondole, telescaune etc.) şi 21 de sisteme de producere a zăpezii artificiale.

Printre investiţiile în staţiunile montane derulate de MDRT se află şi cele necesare organizării în România a viitoarei ediţii de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), care se va desfăşura pe Valea Prahovei în februarie 2013. Printre aceste investiţii se numără extinderea domeniilor schiabile de pe Valea Prahovei cu peste 40 de kilometri de pârtii noi, construirea unei trambuline olimpice pentru sărituri cu schiuri şi a anexelor (instalaţii de transport, tribune, parcări ş.a.), amenajarea a două trasee de biatlon cu utilizare permanentă iarnă-vară, construirea a trei instalaţii noi de transport pe cablu, construirea a două patinoare noi, dotarea cu instalaţii de înzăpezire artificială a tuturor pârtiilor din zonă şi amenajarea unui lac de acumulare pentru înzăpezire.

 

Biroul de presă MDRT

 

13.02.2012, ora 10:40

 


Comentarii

Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni

Banner coloana 200 X 200 px - 350 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni