BEGIN:VCALENDAR
VERSION:2.0
PRODID:-//România Turistică | 100% Turism Românesc - ECPv6.15.17.1//NONSGML v1.0//EN
CALSCALE:GREGORIAN
METHOD:PUBLISH
X-WR-CALNAME:România Turistică | 100% Turism Românesc
X-ORIGINAL-URL:https://www.romaniaturistica.ro
X-WR-CALDESC:Evenimente pentru România Turistică | 100% Turism Românesc
REFRESH-INTERVAL;VALUE=DURATION:PT1H
X-Robots-Tag:noindex
X-PUBLISHED-TTL:PT1H
BEGIN:VTIMEZONE
TZID:Europe/Moscow
BEGIN:STANDARD
TZOFFSETFROM:+0300
TZOFFSETTO:+0300
TZNAME:MSK
DTSTART:20250101T000000
END:STANDARD
END:VTIMEZONE
BEGIN:VEVENT
DTSTART;TZID=Europe/Moscow:20261025T200000
DTEND;TZID=Europe/Moscow:20261025T220000
DTSTAMP:20261004T161045
CREATED:20261002T122519Z
LAST-MODIFIED:20261002T122739Z
UID:43193-1792958400-1792965600@www.romaniaturistica.ro
SUMMARY:Focul lui Sumedru\, Câmpulung Muscel
DESCRIPTION:Focul lui Sumedru\, Câmpulung Muscel \nEveniment care are loc în ajunul Sf. Dumitru (25 octombrie) celebrat prin aprinderea de focuri în locuri publice în special în zonele Muscel\, Bran\, Moeciu\, Rucăr\, Dragoslavele Dâmbovița. \nFocul lui Sumedru\, Câmpulung Muscel are loc pe dealul Mățău\, din apropierea orasului în perimetrul pârtiei de schi Mioarele din localitate. \nFocul lui Sumedru se va reaprinde şi în acest an pe cel mai înalt deal din ţară. \nSeara zilei de 25 octombrie\, ce precede sărbătoarea creştină a Sfântului Dumitru\, are pentru locuitorii zonei istorice a Muscelului semnificaţia aparte a Focului lui Sumedru\, păstrată intactă de-a lungul secolelor. \nSumedru\, personaj al Panteonului românesc\, este un bărbat obişnuit\, păstor sau crescător de animale\, care se metamorfozează în timpul nopţii în străvechi simboluri zoomorfe. Noaptea magică împarte anul pastoral al vechilor români în două anotimpuri simetrice – vara\, între 23 aprilie şi 26 octombrie şi iarna\, între 27 octombrie şi 23 aprilie\, iar Sumedru este acum incinerat simbolic\, odată cu încheierea anotimpului agrar. \nÎn ceremonialul nocturn numit Focul lui Sumedru\, eroul capătă aspectul unui brad care e tăiat din pădure şi incinerat în timpul unui ospăţ. În jurul Focului\, întreţinut cu lemne şi paie uscate\, se mânca\, se bea\, se petrecea şi\, din când în când\, se repeta strigătura consacrată momentului: „Hai la Focul lui Sumedru!”. Cei mai curajosi îşi luau avânt şi săreau prin foc sau peste focul lui Sumedru\, ocrotitorul recoltelor şi oierilor\, pentru alungarea bolilor şi spiritelor rele. \nCredinţe şi obiceiuri despre divinitatea precreştină peste care s-a suprapus sărbătoarea Sfântului Dumitru sunt atestate pretutindeni în România\, însă ritualul ancestral este păstrat cel mai aproape de forma sa iniţială doar în Muscel\, mai bine conservat în zonele montane. \nFocul lui Sumedru se va reaprinde în seara de marți\, 25 octombrie\, și pe Măţău\, dealul ce străjuieşte orașul Câmpulung Muscel de la cea mai mare înălţime a unui deal din ţară (1017 metri)\, la ora 20.00\, în prezenţa oficialităților comunei Mioarele. În jurul focului vor bate pasul tradiţional al celui mai cunoscut dans popular românesc călușarii ansamblului Plaiuri Muscelene\, iar acordurile muzicale vor fi întreținute de binecunoscuta solistă de muzică populară Rodica Voicu\, de talentata musceleancă Măriuca Enache\, de tarafe de lăutari dar și de alți artiști locali. Pe lângă ingredientele obişnuite la această sărbătoare – covrigii\, merele ce vor fi împărţite în primul rând copiilor -\, nu vor lipsi grătarele bine încinse cu mici şi pastramă\, ţuica fiartă sau mustul. \nAnul acesta\, păstrând tradiția anilor trecuți\, aprinderea focului de pe Măţău şi momentele care urmează se vor bucura de prezența a nu mai puțin de 25 de cai de la Herghelia 7Cai. Organizatorii vor împărți celor prezenți lampioane special pregătite astfel încât la momentul anunțat de organizatori\, toate să fie eliberate către cer într-un spectacol de lumină și culoare. \nFondurile care se vor strânge în cursul evenimentului vor fi folosite pentru achiziționarea de materiale didactice pentru Școala Generală din Mățău și pentru repararea acoperișului casei unui bătrân din localitate. La eveniment și-au anunțat prezența VIP-uri și oficialități argeșene dar și un număr impresionant de bucureșteni dornici să cunoască obiceiurile ancestrale românești. \nEvenimentul este o producție Hatters Inc. și are susținerea Primăriei comunei Mioarele\, a Asociației Iezer-Turism\, a Asociației ”Iubim Câmpulung Muscel”\, a Hergheliei 7Cai de la Nămăiești și a Lions Club Negru Vodă Câmpulung. \nHai la Focul lui Sumedruuuu!!!
URL:https://www.romaniaturistica.ro/eveniment/focul-lui-sumedru-campulung-muscel/
CATEGORIES:Agenda Culturală,Evenimente Folclorice
ATTACH;FMTTYPE=image/jpeg:https://www.romaniaturistica.ro/wp-content/uploads/2025/08/administrator-2016-10-24-110101-campulung-muscel-fumedru.jpg
END:VEVENT
END:VCALENDAR