- Acest eveniment a trecut.
Festivalul Văii Gurghiului, Gurghiu, Mureş

Festivalul Văii Gurghiului
Primăria comunei Gurghiu în colaborare cu Primăria comunei Ibăneşti si celelalte localitaţi de pe vale Gurghiului, organizat pe Platoul de la Fâncel.
Tradițiile, obiceiurile, meșteșugurile, cântecul și costumul popular la loc de cinste, la ediția a XIX-a a îndrăgitului Festival al Văii Gurghiului.
Case tradiționale împodobite pentru zilele de mare sărbătoare, meșteri locali, cântece și dansuri populare, obiceiuri de pe Valea Gurghiului, oaspeți mulți și voie bună – aceasta a fost, în câteva cuvinte, atmosfera de pe platoul Fâncel, în cele trei zile de festival.
Localitățile de pe Valea Gurghiului au adus pe „Scena Mică” a festivalului ansambluri, grupuri folclorice, artiști și instrumentiști arătând unicitatea și frumusețea dansurilor, a obiceiurilor, a cântecelor populare și, prin ele, bogăția etnografică a zonei. Pe „Scena Mare” au urcat tineri interpreți de muzică ușoară, formații consacrate, artiști îndrăgiți de muzică populară și ansamblurile folclorice Mureșul, Doina Mureșului și Cununa Călimanilor.
Vizitatorii aflați în aceste zile pe Valea Gurghiului au avut ocazia să se delecteze cu bucătăria tradițională, să închirieze biciclete și să exploreze pedalând împrejurimile pitorești. Nu a lipsit nici concurs gastronomic, câștigat în acest an de comuna Gurghiu, cei dornici de mișcare și cu spirit competitiv s-au putut înscrie la concursul de cros montan, iar îndemânarea în mânuirea moto fierăstraielor a fost demonstrată în cadrul concursului de fasonatori.







0268.420.905
0722.910.422
0741.657.495