- Acest eveniment a trecut.
Festivalul Stuparilor 2026, Cernești, Maramureș

Festivalul Stuparilor, Cernești, jud. Maramureș
Ediţia a XVIII-a.
În ultimul weekend al lunii august, la Cernești Maramureș se va desfășura o celebrare a tradiției apicole, prin organizarea celei de a-XVIII-a ediție a Festivalului Stuparilor, sub a cărui egidă sunt reuniți toți cei implicați în ducerea pe mai departe a tradiției apicole din zonă.
Pe dealul Pietriș din Cernești se organizează sărbătoarea comunei, dar și cunoscutul festival al apicultorilor din zonă- „Festivalul Stuparilor”.
Timp de două zile turiștii se pot delecta cu muzică tradițională, produse dulci ale stupului – mândria celor din zonă, concursuri sportive, dar și unul care trebuie să aleagă „Regina Mierii” din anul acesta. Cunoscătorii și pasionații din domeniu pot participa la simpozioane și dezbateri despre soarta apiculturii din Maramureș.
La manifestare sunt așteptați zeci de specialiști în creșterea albinelor și prepararea produselor apicole, localitatea urmând să fie transformată într-un adevărat târg în care vor fi etalate tot felul de specialități pe bază de miere, lăptișor de matcă și propolis.





0268.420.905
0722.910.422
0741.657.495