- Acest eveniment a trecut.
Festivalul Cetăților Dacice, Alba

Festivalul Cetăților Dacice
19 -21 iunie 2026
Va fi din nou „război” între daci şi romani, de data asta pe Valea Sebeşului. De la cascadorii ecvestre şi ateliere antice, demonstraţii de luptă, până la dansuri cu nimfe şi concerte, evenimentele din programul din acest an sunt prilej de bună dispoziţie.
Veţi avea ocazia să vă familiarizaţi şi cu frumuseţea locului, dar şi cu legendele.
Comuna Săsciori va găzdui în perioada 19 – 21 iunie 2026 a XVII-a, ediţie a Festivalului Cetăţilor Dacice, cel mai vechi festival de reconstituire istorică antică din România.
Timp de două zile peste 100 de războinici daci şi romani vor reînvia atmosfera de acum 2000 de ani, invitând publicul într-o călătorie în timp.
Festivalul mai cuprinde în afara luptelor între daci şi romani, ateliere antice, tradiționala întrecere a Decathlonului Dacic și concerte în aer liber.
Festivalul Cetăţilor Dacice – cel mai vechi festival de reconstituire antică din România – este şi în acest an o invitaţie inspirată pentru cei care iubesc istoria transformată în spectacol oferind un program divers care cuprinde atât evenimente culturale cât şi spectacole de reenactment, lupte între daci şi romani, ateliere antice, concerte în aer liber, dar şi întreceri între voinicii şi „puii de daci” din cetăţile dacice din Alba. Festivalul este găzduit în acest an, de Cugir, Județul Alba.
Revenim 2026
Festivalul Cetăților Dacice 2025, Cugir. Program Vineri, 20 iunie
Ora 16.00 Dacii de ieri și povestea patrimoniului arheologic de astăzi – conferințe la Centrul Cultural Cugir
Aurel Rutstoiu: Cetatea și cimitirul dacic de la Cugir. Arheologie și istorie
Claudiu Purdea: De la furt la piața internațională de artefacte. Braconarea patrimoniului arheologic din Munții Șureanu
Expoziția ”Mormântul prințului dac de la Cugir. Repere arheologice și istorice” – Centrul Cultural Cugir
Ora 21.00 Preambulul bătăliei dintre daci și romani – cu implicarea Cimpoierilor din Transilvania și a trupelor de reconstituire istorică din festival- pe aleea pietonală din centrul orașului Cugir
Festivalul Cetăților Dacice 2025, Cugir. Sâmbătă, 21 iunie
ora 9.00 Concurs de istorie pentru copii ”Pui de dac” – Pentatlonul dacic al copiilor. Participă școli din Cugir, Cricău, Cetatea de Baltă, Ighiu, Săsciori – Parcul Stadion, Cugir
0ra 11.00 – Virtute et Labore – pe Stadionul Parc Cugir. Ceremonia oficială de deschidere, inaugurarea taberei militare și meșteșugărești, prezentarea trupelor de reconstituire istorică antică și a atelierelor interactive de reenactment – fierărie, metaloplastie, officina scriptoria, de Re culinaria, prelucrarea lemnului, pielărie, ceramică, pirogravură în lemn, monetărie, țesătorie, machete, antrenamente de luptă, jocuri antice, atelier muzical cu Cimpoierii din Transilvania, miscellanea
Participă: Garda Apulum Alba Iulia, Terra Dacica Aeterna Cluj-Napoca, Omnis Barbaria Baia Mare, Historia Renascita Pitești, Veteres Milites Sibiu, Sagittarii Getici din Apus, Nimfele Dace Zalău, Dacii Singidavei Cugir, Legio Dacica Alba Iulia, Cimpoierii din Transilvania
ora 16.00 Ziua Feteștilor Românești – prezentare soiuri autohtone de vin – pe Stadionul Parc Cugir
ora 17.00 Trimisele Terpsihorei. Dansuri antice – Nifele dace și ielele Singidavei – Stadionul Parc Cugir
ora 18.00 Sub veghea lui Zamolxis. Prezentarea triburilor dacice și aliaților lor Pedestrași și Călăreți – Stadionul Parc Cugir
ora 18.30 Ocrotiți de Marte. Salutul legiunilor romane și demonstrații de tehnică militară romană – Stadionul Parc Cugir
ora 19.00 Sub semnul lui Nemesis: Jocuri de gladiatori – Ludus Ursus Nigrus, Ludus Apulensis și Ludus Dacicus – Stadionul Parc Cugir
ora 20.00 – Bătălia pentru Dacia, cu implicarea tuturor trupelor de reconstituire istorică din festival – Stadionul Parc Cugir
ora 20.45 ”Chemarea focului” – Rugul lui Zamolxis – Stadionul Parc Cugir
ora 21.00 Draco Festival – concert extraordinar Cimpoierii din Transilvania – Stadionul Parc Cugir
ora 22.00 DJ John Way – Citadel Vibes – show de muzică electronică – Stadionul Parc Cugir
Festivalul Cetăților Dacice 2025, Cugir. Duminică, 22 iunie
Ora 15.30 Decathlonul dacic – ielele Singidavei – Stadionul Parc Cugir
Arcul viteazului (tir cu arcul)
Rapid și puternic (transport 25 kg de nisip)
Sulițașul Cetății (aruncarea suliței la distranță)
Cel mai iute de picior (ștafetă, alergare cu butucul)
Brațul de fier (skandenberg)
Să ne unim forțele (tras cu frânghia)
Luptătorul dac (luptă pe butuci)
Voinicul din Cetate (aruncarea bolovanului)
Îndemânare și curaj (cățăratul pe catarg)
Cărăușii Cetății (transport apă)
Ora 19.00 Spectacol folcloric – pe Stadionul Parc Cugir.








0268.420.905
0722.910.422
0741.657.495