- Acest eveniment a trecut.
Crăciun în Maramureş, ediţia 2025

Program Crăciun în Maramureş, ediţia 2025
Program evenimente şi manifestări de iarnă în judeţul Maramureş
Cea de-a XVII-a ediție a evenimentului „Crăciun în Maramureș” aduce în atenția publicului un concept inedit. Sub egida celui mai îndrăgit eveniment al maramureșenilor, în același cadru de poveste al Muzeului Satului din Baia Mare, anul acesta se vor desfășura două acțiuni diferite: „Crăciun în Satu’ de pe Deal” – în perioada 15-19 decembrie și „Obiceiuri și tradiții de Crăciun în Maramureș”, în data de 20 decembrie.
Această ediție a evenimentului este organizată de Consiliul Județean Maramureș și Primăria Municipiului Baia Mare, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Rușdea” Baia Mare, Tribunalul Maramureș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, Baroul Maramureș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești” al Județului Maramureș, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Pintea Viteazul” Maramureș, Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș și Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș.
În perioada 15-19 decembrie, Muzeul Satului va găzdui acțiunea „Crăciun în Satu’ de pe Deal”. Opt gospodării tradiționale vor prinde viață, fiind animate de prezența instituțiilor partenere, care vor deveni gazde ale evenimentului. Preșcolarii și elevii vor colinda în case simbolice, reprezentative pentru comunitate, precum: Casa Președintelui Consiliului Județean, Casa Prefectului, Casa Primarului, Casa Preotului, Casa Omeniei Casa Învățătorului, Casa Justiției și Casa Tradițiilor.
Într-o lume în care ritmul se accelerează an de an, ne dorim să ne întoarcem la esență: la colindul curat, cântat cu suflet, în pragul unor case ce păstrează încă imaginea satului maramureșean de altădată. Și în acest an, preșcolarii, școlarii și grupurile de colindători vor fi primiți cu bucurie în gospodăriile simbolice, precum: Casa Președintelui Consiliului Județean, Casa Primarului, Casa Tradițiilor, Casa Învățătorului, Casa Prefectului, Casa Preotului, Casa Justiției și Casa Omeniei.
În glasurile copiilor se va simți din nou căldura Crăciunului, iar pe ulițele satului va răsuna acea emoție simplă și curată care dăinuiește de veacuri în casele maramureșenilor.
Accesul grupurilor de colindători în Muzeul Satului se va face prin programare prealabilă la adresa de e-mail: [email protected], persoană de contact: Daniela Grosu, 0362/804.641.
Programările se vor putea efectua până în data de 08.12.2025.
În continuarea acestui eveniment, sâmbătă, 20 decembrie, tot în Muzeul Satului va avea loc cea de-a XVII-a ediție a evenimentului „Crăciun în Maramureș”, un adevărat reper al sărbătorilor de iarnă și un eveniment de suflet al maramureșenilor, deschis publicului larg și tuturor celor care doresc să trăiască autentic spiritul sărbătorilor de iarnă. Această zi va fi o celebrare completă a celor mai frumoase obiceiuri de iarnă, care vor prinde viață în gospodăriile tradiționale, sub atenta îngrijire a acelorași instituții partenere.
Vă invităm să trăim împreună magia Crăciunului, acolo unde colindul răsună așa cum îl știm din copilărie: cald și plin de lumină.
Detalii
- Începe: decembrie 15, 2025 @ 10:00
- Se termină: decembrie 19, 2025 @ 14:00
- Categorii Eveniment: Agenda Culturală, Evenimente Culturale
- Etichete Eveniment:alaiul colindatorilor, Barsana, Borsa, Botiza, brazii mpodobiti, Craciun in Maramures 2025, Crăciun în Satu' de pe Deal, mancaruri traditionale, mese indestulate, mestesuguri populare, obiceiuri stravechi, plimbari cu sani, Poienile Izei, pomana porcului, Sighetu Marmaţiei, urari din belsug, vin fiert la gura sobei, Viseu de Sus
- Site web: https://www.craciuninmaramures.ro
Organizator
- Consiliul Județean Maramureș
- Telefon 40 262.212.110
- Email office@cjmaramures.ro
- Vezi site-ul web Organizator
Alte
- Județ
- Maramureș
- Localitate
- Baia Mare
Loc de desfășurare
- Muzeul Satului Baia Mare
-
Str. Dealul Florilor nr. 1
Baia Mare, Maramures România + Hartă Google - Telefon 0262 276 895
- Vezi site-ul web Loc de desfășurare
Legate de Evenimente
-
Sărbătoarea Vinului 2026 – Valea Călugărească
septembrie 25,2026 @ 10:00 - septembrie 27,2026 @ 22:00
















0268.420.905
0722.910.422
0741.657.495