România Turistică

Vizualizari: 3635

Postat de romaniaturistica

Ultima modificare: 14.11.2014 12:58
De catre: administrator

Judet: BRASOV

Localitate: MUNICIPIUL BRASOV

Rating (0 voturi):

Rating personal: (nu sunteți logat)

Data adaugarii: 10.07.2013

România este situată în sud-estul Europei, în nordul Pensinsulei Balcanice, pe Dunărea Inferioară cu ieșire la Marea Neagră, având drept coordonată mediană paralela 45’ latitudine nordică şi meridianul 25’ longitudine estică. Aşezarea sa continentală determină existenţa unei clime temperate, cu alternanţă a anotimpurilor.

Vecinii săi sunt: Republica Moldova (la est şi nord-est), Ucraina (la nord), Ungaria (la vest şi nord-vest), Iugoslavia (la sud-vest) şi Bulgaria (la sud). La sud-est România face vecinătate cu Marea Neagră. Între aceste limite, ţara noastră se întinde pe o suprafaţă de 238.391 kmp. Populaţia sa este de aproximativ 22.700.000 de locuitori.

 Relieful este foarte variat, aşezat armonios, în trei trepte ce coboară dinspre arcul Carpaţilor spre Dunăre, Prut şi graniţa de vest. Munte, deal şi câmpie îşi împart în mod egal proporţiile, ajungând ca fiecăruia să-i revină cam a treia parte din suprafaţa ţării, dispunerea sa fiind in formă de amfiteatru. Elementele esenţiale ale profilului geografic al României sunt: Munţii Carpaţi, fluviul Dunărea şi Marea Neagră.

România are un litoral maritim de 244 km, din care o bună parte este valorificată turistic, prin plajele staţiunilor din judeţul Constanţa. Dar România are şi sute de kilometri de creste muntoase, care saltă de câteva ori peste 2.500 de metri (în munţii Făgăraş, Retezat, Parâng, Bucegi), altitudinea maximă a ţării fiind 2.544 m, în Vârful Moldoveanu din Făgărsaş.

 Clima şi relieful sunt cât se poate de prielnice unui turism sezonier, de vară şi de iarnă. Vara, ţintele predilecte sunt: litoralul Mării Negre, Delta Dunării, staţiunile balneo-climaterice de odihnă şi tratament şi cele montane. Iarna, interesul turistic scade, concentrându-se asupra câtorva munţi şi staţiuni montane, cu amenajări pentru sporturile sezonului alb. Se polarizează astfel câteva destinaţii generale ale vacanţelor: munte, mare, Deltă, staţiuni balneare.

Carpaţii includ masive cu o mare varietate de roci: şisturi cristaline, granite, calcare, roci vulcanice etc., ce dau naştere unei mari diversităţi de forme, goluri alpine, abrupturi, văi şi circuri glaciare, versanţi împăduriţi, creste calcaroase şi chei.

Împărţite în trei grupe principale, Carpaţii Orientali, Meridionali şi Occidentali, piesele acestei colecţii geografice au şi câteva bijuterii strălucitoare: Munţii Rodnei cu forme ale glaciaţiunilor din cuaternar; Rarău-Giumalău, cu ale sale „Pietrele Doamnei”; Ceahlăul, cu formele de legendă modelate în conglomerate, de vânt şi de ploaie; calcarele Hăşmaşului Mare, cu mândreţea „Pietrei Singuratice” şi cu strâmtoarea Cheilor Bicazului, vecine cu Lacul Roşu; Călimanii, cu spectacolul său unic în roci vulcanice de la „Cei 12 Apostoli”, precum şi un alt munte vulcanic, Harghita, cu unicatul său, Lacul Sfânta Ana;  Ciucaşul, cu alte forme sculptate în calcare şi conglomerate, ca şi scunzii, dar atrăgătorii Munţi ai Bârsei (Postăvarul şi Piatra Mare), toate acestea adunându-se în lanţul Orientalilor. În Carpaţii Meridionali se impun Bucegii, cu singuraticul lor Sfinx şi cu bârfitoarele Babe, cu Valea Ialomiţei cea cu multe chei; inegalabila Piatră a Craiului, leagănul garofiţei şi al caprei negre; crestele înalte, văile şi lacurile glaciare ale Făgăraşului, Parângului şi Retezatului, dar şi Cibinul, cu iezerele sale şi Şureanul cel bogat în peşteri. Cât despre Carpaţii Occidentali, e de ajuns să spui „Apuseni” şi să tresalte în tine un dor de ducă, gândind la chei, peşteri, culmi rotunde, abrupturi de calcar, stâncile Detunatei sau Târgul de Fete; dar nici Munţii Banatului nu sunt de lăsat la o parte. La toţi aceşti munţi se adaugă şi piticii Munţi ai Măcinului, din Dobrogea, resturi ale lanţului hercinic, constituiţi din roci granitice, care, în ciuda înălţimilor de deal, creează peisaje fascinante.

 Râurile, în care România este foarte bogată, formează mai întâi chei şi văi pitoreşti în zona muntoasă, ca apoi să fie domolite, de multe ori, în lacuri de acumulare, în care peştele abundă.

Oricând vrei, în afara normalelor perioade de prohibiţie, poţi vâna în păduri şi în munţi, poţi arunca undiţa sau chiar năvodul în apa cristalină a unei ape de munte, în adâncul vreunui râu de câmpie sau pe luciul vreunui lac. Mulţi peşti fac mândria celor împătimiţi: păstrăvul, lostriţa, crapul, şalăul, ştiuca, bibanul, somnul, dar şi sturionii de la Gurile Dunării.

 Delta Dunării, formată între cele trei braţe prin care Dunărea se varsă în Marea Neagră, este un paradis nu doar prin abundenţa şi puritatea naturală a vegetaţiei şi faunei, ci şi prin varietatea speciilor de păsări şi animale, inclusiv a celor de interes cinegetic.

Fiecare etaj de relief îşi are vegetaţia sa specifică, de la bradul şi jneapănul înălţimilor la salcia râului de câmpie, având între ele fagul şi stejarul. Păşunilor de munţi le iau locul, mai jos, fâneţele de stepă şi întinsul câmpiilor cultivate sau al dealurilor acoperite cu podgorii.

Peste 400 de rezervaţii au fost create pentru a proteja această varietate naturală. Câteva dintre ele sunt rezervaţii de interes mondial: Delta Dunării, Parcul Naţional Retezat, rezervaţia Pietrosul Rodnei, Parcul Naţional Ceahlău, Parcul Naţional Munţii Apuseni.

Munţii, dar mai ales zonele de deal, prin izvoarele minerale şi cele termale pe care le lasă să iasă la suprafaţă, au făcut posibilă apariţia a numeroase staţiuni balneoclimaterice, între care unora le ştii renumele chiar dacă nu le-ai cunsocut: Vatra Dornei, Borsec, Băile Tuşnad, Călimăneşti-Căciulata. În zonele de câmpie, lacurile sărate au creat şi ele posibilităţi specifice de tratament, valorificate în staţiuni (Amara, Balta Albă). Un loc aparte îl au staţiunile din fostele exploatări de sare, între care regină este Slănic Prahova.

 Multe ape pot oferi celui care se încumetă, cu o barcă şi vâsle, satisfacţia unei expediţii nautice. Câteva lacuri dispun şi de „flote” de vaporaşe de agrement, pentru excursii pe valuri. Dunărea este un loc excelent pentru astfel de croaziere, pe braţele sale, iar o excursie cu vaporaşul în Deltă are un farmec crescut de priveliştile canalelor acoperite de stuf, din care zboară pelicani şi zeci de alte feluri de păsări.

Câteva podgorii de renume se află pe dealurile subcarpatice şi în podişuri: Cotnari, Panciu, Odobeşti, Ştefăneşti-Argeş, Drăgăşani, Târnave, iar Murfatlarul şi Nicoreştiul obţin vinurile lor din zonele mai joase.

O importantă parte a turismului românesc e datorată valorificării turistice a istoriei naţionale. Locuit din preistorie (cultura de prund), generând câteva culturi neolitice reprezentative pentru Europa (Cucuteni, Hamangia etc.), pământul românesc are urme adânci din istorie. Din secolele VII-VI î. Hr., ţărmurile Mării Negre au fost ţinta colonizatorilor greci, care au fondat aici oraşe puternice, decăzute însă, în vreme. În secolul I î. Hr. ia naştere cel mai puternic stat al daco-geţilor care populau aceste meleaguri: Dacia, condusă de Burebista. Bogăţia acestor locuri de la nord de Dunăre i-a ambiţionat pe împăraţii romani să cucerească pământurile mănoase, dealurile cu sare şi munţii cu aur. În cele din urmă statul dac condus de Decebal a fost cucerit de armatele romane sub comanda împăratului Traian, în războiul din anul 106. 

O mare parte din Dacia va deveni provincie romană, cu rol important în apărarea imperiului în faţa migraţiilor care începuseră să-i ameninţe graniţele. Capitala Daciei se va muta din Munţii Orăştiei, unde existase un puternic complex de fortificaţii, spre zona deschisă a Ulpiei Traiana Sarmizegetusa. După liniştirea valurilor de migraţii, în faţa cărora populaţia autohtonă a rezistat, încep să-şi facă apariţia primele forme de organizare statală, în zorii epocii feudale. Se va forma mai întâi Voievodatul Transilvaniei, în secolul X, iar în secolul XIV vor apărea şi formaţiunile statale de dincolo de Carpaţi: Moldova şi Ţara Românească. După naşterea lor, acestea au început să fie ameninţate din sudul Dunării, unde ajunsese expansiunea Imperiului Otoman. Secole de continue lupte vor urma, în care Transilvania va intra sub suzeranitatea turcească, iar celelalte provincii româneşti îşi vor negocia cu sultanii condiţiile subordonării, dar vor reuşi să rămână neocupate. Mihai Viteazul va fi voievodul a cărui voinţă le va uni pentru scurtă vreme pe toate trei, în 1601, în matca vechii Dacii. Au intervenit apoi şi dominaţia habsburgică asupra Transilvaniei, Banatului şi Bucovinei de Nord, precum şi cea rusească asupra Basarabiei, la care se adăuga ocuparea Dobrogei de către Imperiul Otoman. Unirea din 1918 a fost ca un act reparatoriu, consfinţită de lupta ostaşilor români pe fronturile din Carpaţi.

O istorie atât de plină de evenimente a lăsat semne de neşters, situri istorice existând pe tot cuprinsul României, concentrate şi mai evidente în zonele care necesitau o mai bună organizare civilă şi o apărare mai eficientă. Aşa că ne-au rămas pe tot cuprinsul ţării cetăţi, fortăreţe, turnuri, curţi domneşti, ba chiar şi biserici fortificate, dar şi castele şi, mai apoi, în vremuri mai liniştite şi bogate, palate. Locurile aşezărilor antice au, ca răspuns peste timp, oraşele de azi; câmpurile bătăliilor de la Rovine, Podul Înalt, Călugăreni, Şelimbăr, au ca replică Oituzul, Mărăşti şi Mărăşeşti din războiul de Reîntregire. Domeniile nobiliare sau boiereşti au fost împodobite cu castele şi conace, care se păstrează intacte şi astăzi.

Toţi domnitorii cu credinţă în Dumnezeu au ctitorit, în timpul domniilor lor, biserici, schituri sau mănăstiri; la fel făceau şi marii boieri. Folosind meşterii cei mai iscusiţi ai vremii, zidari, zugravi, ei au lăsat peste veacuri comori de arhitectură, în acelaşi timp lăcaşe de cult în care credinţa lor se perpetua. Ştefan cel Mare a rămas în legendă pentru obiceiul de a ctitori, după fiecare victorie şi chiar înfrângere din războaiele sale, biserici şi mănăstiri. Ne-au rămas de la el Mănăstirile Neamţului şi Voroneţ şi încă vreo 40 de alte biserici. Astăzi, mănăstirile pictate din nordul Moldovei sunt un simbol turistic naţional. Multe dintre mănăstirile ctitorite de ei au fost şi au rămas puternice centre ale ortodoxiei.

Turismul de factură culturală se dezvoltă prin existenţa muzeelor, caselor memoriale şi a monumentelor. E de ajuns să amintim că nu poţi vedea Coloana Infinită, Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului ale lui Brâncuşi, decât la Tg. Jiu. Aşa că, urcat în maşină sau în tren, poţi umbla de colo-colo printre muzee.

 Pentru că moda retro prinde bine, s-au inventat, pe câteva trasee feroviare de un pitoresc deosebit, excursii cu trenuri de epocă trase de locomotive cu abur. Itinerarele respective, organizate de SNCFR, pleacă din Timişoara, Orşova, Sibiu, Suceava, Târgu Neamţ şi Târgu Mureş.

Iată cum, plecat în vacanţă, ai oricând ce să vezi şi ce să faci. Iar pentru cei ce nu au buzunarele foarte pline, campingurile şi motelurile sunt cel mai avantajos mod de cazare; rulota sau cortul, hanul sau motelul, pot deveni adăposturi în excursiile prin judeţele ţării.